Calendar ortodox 25 iunie. Sfânta pomenită astăzi – Rugăciune puternică
Sfânta Muceniță Fevronia a dus mai departe cuvântul lui Dumnezeu prin activitatea din viața sa, pe care și-a dedicat-o credinței. Ea a fost fiica unui senator roman, care s-a călugărit de la o vârstă fragedă într-o mănăstire din cetatea Nisibi.
Sfânta Muceniță Fevronia a fost obligată de Silenius, un persecutor al creștinilor, să lepede credința în Hristos și să se căsătorească cu el. Ea nu a vrut să se supună ordinelor acestuia și a refuzat cu orice preț să împlinească cerința lui, ceea ce a făcut să fie supusă la grele chinuri: a fost biciuită, i s-au spart dinții, i s-au tăiat sânii, mâinile și picioarele, iar in cele din urmă i s-a tăiat capul.
După ce a trecut la cele sfinte, în fiecare an, la prăznuirea ei, se arăta în mijlocul surorilor din mănăstire. Stătea acolo timp de trei ceasuri în văzul tuturor, apoi se făcea nevăzută. Însă, nimeni nu se putea atinge de ea atunci când se arăta în chip minunat maicilor.
„O, sfântă slăvită mare mucenică a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoșii și smeriții, care alergăm cu credință și cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugăciuni, nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de acum.
Sfântă Mare Mucenică, pleacă genunchii tăi cei duhovnicești către Dulcele Iisus, Mirele tău Cel dorit, în a cărui cămară acum te veselești și roagă-L pe El, cu dragostea aceea cu care îl rugai în sfintele tale nevoințe, să ne trimită și nouă, celor săraci și neputincioși, mila și Harul Său, spre ajutor în scârbele și ispitele noastre, care de pretutindeni ne necăjesc pe noi.
Fii mijlocitoare către preasfânta și viața cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ. Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci și tu ai plăcut Lui și ai păzit cu mare sfințenie poruncile Lui. Și pentru dragostea Lui ți-ai pus sufletul tău și te-ai adus pe tine jertfă vie, neprihănită și cuvântătoare. Deci, ca o slugă bună și preaînțeleaptă, multă îndrăzneală având către Stăpânul și Dumnezeul nostru Îmblânzește-L pe El, ca nu cu a Sa dreaptă mânie să ne pedepsească pe noi, care în toate zilele și ceasurile îl supărăm cu păcatele noastre, ci cu al Său dar și cu a Sa îndurare să ne ajute nouă să facem voia Lui, spre a scăpa de veșnicile munci și a intra întru fericirea și veselia cea nemărginită. Amin!”