Istorie

Calendarul zilei 28 noiembrie: 146 de ani de la cucerirea Plevnei de către Armata Română. Generalul Osman Pașa s-a predat colonelului Cerchez

La 30 august/11 septembrie 1877, armata română participă la cel de al treilea atac asupra Plevnei, după o luptă sângeroasă, cu grele pierderi, cucerind reduta Griviţa I, apoi, peste o săptămână, ducând alte două bătălii sângeroase pentru cucerirea redutei Griviţa II, unde trupele turceşti opun o rezistenţă înverşunată.

Asediul Plevnei avea să înceteze, după o rezistenţă de 5 luni, abia la 28 noiembrie/10 decembrie 1877, când generalul turc Osman pasa, rănit, a capitulat (el nu a remis însă sabia sa colonelului Cerchez, ci generalului rus Ganetki, întrucât, aşa cum se arată în memoriile lui Carol I, „colonelul Cerchez nu se crede competent să primeasca sabia mareşalului. Deoarece dânsul nu ştie unde se afla prinţul, trimite un ofiţer la generalul Ganetki ca să-l înştiinţeze despre situaţie şi declară lui Osman paşa că aşteaptă instrucţii de la cel mai apropiat general”. Hotarare explicabilă, poate, dar sigur regretabilă, întrucât a privat armata română de un meritat gest – fie si simbolic – al adversarului).

Între timp, până la cucerirea Plevnei, care marca cea mai grea etapa a războiului, anticipând sfârşitul său, trupele romane au participat, alături de trupele ruse, la bătălia pentru cucerirea Rahovei (7-9 noiembrie/19-21 noiembrie 1877) – un alt important punct de rezistenţă a trupelor turceşti-, aşa după cum, în etapa următoare cuceririi Plevnei, au avut un rol important în luptele din zona Vidin-Belogradgic;la 12/24 ianuarie 1878 trupele române obţineau o strălucită victorie la Smârdan, contribuind, apoi, în zilele următoare, la operaţiunea de cucerire a Vidinului.

Au căzut de-a lungul bătăliilor numeroşi eroi, jertfă de sânge a armatei romane trimiţând la cei peste 10.000 de morţi şi răniţi. La jertfă de sânge pe câmpurile de luptă se adauga imensele sacrificii ale populaţiei civile – inclusiv ale românilor din Transilvania şi alte provincii româneşti – care şi-au adus contribuţia la susţinerea materială a războiului, cu adevărat acesta fiind, aşa cum adesea s-a scris, un război al întregului popor roman, dând expresie unei năzuinţe seculare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *