Calendarul zilei 9 august: 421 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul. Primul unificator al românilor a fost asasinat mișelește chiar de aliații săi

Pe 9 august 1601, Mihai Viteazu, primul unificator al românilor, trecea la cele veșnice după ce era asasinat de oamenii generalului Giorgio Basta, fostul său aliat.

Dar cum s-a ajuns aici? Explică siteul istorie pe scurt: „Acțiunile întreprinse de domnul muntean aveau opozanți numeroși. Nobilimea maghiară se simțea lezată de măsurile favorabile românilor pe care le dăduse voievodul. Boierii români din spațiul extracarpatic doreau slăbirea puterii domnului, fapt împotriva căruia Mihai lupta. Cercurile înalte habsburgice doreau din nou să stăpânească Transilvania pe deplin. Polonezii erau nemulțumiți de faptul că protejatul lor, Ieremia Movilă, fusese înlăturat din scaunul de la Iași. Otomanii nu puteau uita gravele pierderi pe care ghiaurul le pricinuise oștilor ce fuseseră trimise împotriva lui. Din cauza fiscalității excesive, provocată de războiul prelungit și întreținerea oastei de mercenari au izbucnit mișcări sociale”.

Primii lovesc nobili maghiari.

Polonezii sunt primii care profită și îl reînscăunează pe Ieremia Movilă. Maghiarii îl cheamă în ajutor pe italianul Giorgio Basta, adversar declarat al lui Mihai. Pe 18 septembrie 1600 Mihai este înfrânt la Mirăslău. Polonezii profită de situație și înaintează spre București pentru a-l instala pe Simion Movilă, fratele domnitorului moldovean. Viteazul este forțat să își lase familia zălog la Făgăraș și să părăsească Transilvania controlată acum de Habsburgi prin Basta. În confruntarea cu polonezii de la Bucov, Mihai este înfrânt și pierde domnia Țării Românești. Pentru a reclădi unitatea românilor ajunge până la Praga, unde este audiat la curtea Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. Inițial, habsburgii sunt ezitanți. La auzul veștii că Basta fusese înlăturat de la conducere chiar de nobilii maghiari pe care îi ajutase, împăratul Rudolf al II-lea îi acordă sprijin lui Mihai, mediind chiar o împăcare cu Basta. După victoria la de la Guruslău din 3 august tensiunile între domnul muntean și generalul italian reizbucnesc.

Așa că Basta, cu acordul tacit al Împăratului Austriei – aliatul lui Mihai – decide să-l ucidă pe domnitorul român.

Iată cum detaliază crima cronicarul maghiar István Szamosközy :

„De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni şi le-a mărturisit gândul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioşi împăratului, trebuie să ucidem pe român căci el şi-a pus în gând să ne piardă şi să ia ţara pentru sine. Căpitanii au zis că sunt gata să facă ce li se porunceşte; răspunderea să fie a înălţimii tale şi atât pe noi, cât şi pe tine însuţi să ne aperi înaintea împăratului. Sfatul cu căpitanii fu sâmbăta, pentru ziua următoare, duminica, le-a poruncit ca atunci când vor vedea cornetul, care e un steag mic pe care-l poartă totdeauna înaintea lui Basta, când îl vor vedea că-l ridică, fără sunete de tobă şi trompete, să încalece îndată toţi valonii şi nemţii, ca şi când ar vrea să năvălească asupra duşmanului.

Momentul morţii bravului voievod a fost receptat de contemporani după cum i-au îndemnat cugetul şi obârşia. “Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutu nemţilor” se exprimă cât se poate de lapidar Miron Costin, în timp ce Letopiseţul Cantacuzinesc îl deplânge pe cel pierdut din invidia omenească, iar nu din vreun alt motiv: “şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu ştiuse, nici să împrilejise sabiia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Şi-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că aşa au lucrat pizma încă din ‘ceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mulţi bărbaţi făr’ de vină, ca şi acesta. Căci era ajutor creștinilor şi sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât făcuse pre turci de tremura de frica lui. Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului creştinesc nu l-au lăsat, ci iată că cu meşterşugurile lui au intrat prin inima celor hicléni, pân-îl déderă şi morţii. Şi rămaseră creştinii şi mai vârtos Ţara Rumânească, săraci de dânsul. Pentru aceasta, dar, cade-să să blestemăm… pre Başta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungureşti, de au ucis pre Mihai-vodă făr’ de nici o vină”.

Conform unor surse, trupul eroului a fost îngropat pe câmpia Turzii trei zile mai târziu de către mercenarii sârbi.

O altă variantă este ctitoria domnitorului din Bălgrad (Alba-Iulia). Un hrisov din 1612 ne spune că „Sluga domniei lui, Turturea paharnic, el a furat capul lui și l-a dus în țară, de l-a îngropat cu multă cinste, ca pe un domn”. Radu Buzescu și soția sa, Preda, fiica banului Mihalcea, aveau să așeze pe mormânt o lespede pe care au ținut să fie gravat în limba română – de obicei inscripțiile erau slavonești- textul: „Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail Marele Voievod, ce au fost Domn Țărăi Rumănești și Ardealului și Moldovei: cinstitul trup zace în câmpii(a) Tordei, și, când l-au ucis Neamții, anii au fost 7109(1601), în luna Aug. 8(!) zile; aceas(tă); piatră o-u pus jupan Radul Buz(escu) i jupan(i)ța eg(o), Preda”.

Inscripția, într-o atât de frumoasă limbă românească, este edificatoare pentru modul în care oamenii epocii îl vedeau pe domnitor. Apropiații săi și-au dat seama – iar posteritatea avea să ridice la nivel de postulat gândirea lor- că Mihai Viteazul a definit un program politic, pentru a cărui înfăptuire a luptat. Acțiunile Viteazului transmise prin scris și tradiție orală au căpătat în timp valoarea mesajului de continuitate a spiritului pan-românesc. Ele au fost dătătoare de învățături și au întărit voința poporului român de a se uni și de a trăi într-o națiune liberă, puternică și prosperă. Eroul de la Călugăreni și Șelimbăr cu sfârșit tragic pe câmpia de la Turda a intrat în conșiința românească în contururi aureolate.