Călin Vieru e convins că nu întâmplător fosta sa soţie…
Călin şi Ina Vieru au împreună doi copii, dar au divorţat, în 2009, după 20 de ani de căsnicie. După divorţ ei au convenit pe cale amiabilă în ce mod să partajeze averea. Însă peste o anumită perioadă, Călin Vieru s-a adresat în instanţa de judecată ca să anuleze contractul de partajare, susţinând că ar fi fost şantajat de fosta sa soţie.
Ina Vieru a câştigat procesul în prima instanţă. Apoi, în urma recursului făcut la Curtea de Apel de către Călin Vieru, dosarul a fost trimis la rejudecare. Ina Vieru susţine că instanţa, fiind influenţată de Călin Vieru, tergiversează intenţionat procesul. Mai târziu, Ariadna Dodi, avocata Inei Vieru, a ţinut să concretizeze că, de fapt, de vină sunt judecătorii care au mentalitate „servilă şi se străduiesc din răsputeri să satisfacă interesele celor pe care-i consideră stăpâni ideali. Eu sunt sigură că n-a fost nicio influenţă, nici din partea guvernării şi nici din partea lui Călin Vieru, dar sunt şi aşa gen de judecători”.
Solicitat de TIMPUL, Călin Vieru a declarat că nu întâmplător această conferinţă de presă a fost organizată în campania electorală, ţinta fiind el ca om politic. De asemenea, Călin Vieru consideră că nu e întâmplător nici faptul că acest eveniment a avut loc la doar două zile înaintea şedinţei de judecată. „Prin acest procedeu vor fi influenţaţi indirect judecătorii. Mie însă mai puţin îmi pasă de cariera politică sau de hotărârea Curţii de Apel care se va pronunţa pe marginea acestui proces la 4 noiembrie, atâta timp cât în joc sunt atraşi copiii mei. Oare nu s-a putut răbda două zile până fiica cea mare să plece la studii în străinătate, ca să fie astfel protejată de glodul în care se bălăcesc părinţii ei?”, s-a întrebat ex-deputatul. Fiind rugat să comenteze învinuirile că ar influenţa judecătorii, Călin Vieru a spus că sunt nişte fabulaţii, mai ales că toate deciziile de până acum au fost în favoarea fostei soţii.
Soţii Vieru erau proprietarii a trei restaurante, cinci cluburi de noapte şi câteva loturi de pământ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!