Calvarul unei călătorii cu troleibuzul

În această vară, m-am văzut cu un prieten ce locuiește în Germania. Mi-a vorbit despre obișnuința firească a nemților de a respecta spațiul privat al celorlalți. Și la ei în autobuze scaunele sunt cuplate câte patru. Dacă unul dintre aceste scaune este ocupat, neamțul va prefera să caute un alt set de scaune, va alege să stea în picioare sau… va întreba dacă e în regulă să se așeze pe scaunul de alături.

O experiență exact pe dos am trăit în această dimineață așteptând troleibuzul 24. Când s-a ivit vehiculul la orizont, zecile de moldoveni ce așteptau în stație s-au apropiat de marginea bordurii. Semănau cu niște vulturi sau poate șacali, pe bune. După o sesiune de bruscări și împingeri, am reușit să ajung în interiorul mijlocului de transport. Nu cred că merită să menționez că mă simțeam un șprot comprimat într-o conservă. În stânga mea, un bărbat a țocăit vreme de patru stații, o altă femeie și-a îndreptat rujul lucios, țuguindu-și buzele la câțiva centimetri distanță. Nefiind foarte înaltă, o mână zdravănă s-a lăsat deasupra creștetului meu ca o povară grea. Cu siguranță, problema constă și în lipsa educației pe care o manifestă mulți moldoveni – fapt de care nu e responsabil primarul. Din păcate, unii pasageri se lasă cu toată greutatea spatelui pe barele de susținere, strivind vreo câteva degete sau cu mișcări puțin grațioase, aruncă biletele de călătorie imediat ce ies din transport.

Însuși numărul de troleibuze pus la dispoziția chișinăuienilor este, după mine, prea mic. Inclusiv din această cauză, ne enervăm, ne călcăm reciproc, respirând unul în spatele celuilalt. Pentru că, așa cum spunea o colegă, e foarte greu să fii „zen” și binedispus într-un astfel de vehicul.
Călătoria de azi a fost o umilință și o dovadă în plus cât de departe suntem de Europa, ca infrastructură și educație deopotrivă.

În zadar fotografii iscusiți fac poze grozave troleibuzelor în campanie electorală, dacă experiența unei călătorii rămâne dezgustătoare.