Chișinău

Camerele video încă nu au ajuns la spitalele municipale

În iulie 2011, o tânără a fost violată chiar în curtea unei maternităţi din Chişinău. Drept reacţie la acest caz revoltător, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a propus atunci ca în spitale şi şcoli să fie instalate camere de luat vederi. „Metodele sovietice, când instituţiile medicale erau păzite de către paznici, sunt învechite şi, după câte observăm, nu prea au rezultate. Camerele video ar putea asigura ordinea publică, dar, totodată, s-ar evita cazurile neplăcute, când oamenii sunt agresaţi în stradă sau în instituţii bugetare", a menţionat Dorin Chirtoacă.
La un an de la această iniţiativă, deocamdată nu a demarat niciun proiect care să se refere la instalarea unor camere video în spitalele municipale. „Am auzit vorbe pe acest subiect, dar nu avem aşa planuri”, a declarat Silvia Ţernă, director adjunct la Direcţia sănătate din cadrul Primăriei. Acelaşi lucru îl confirmă şi Elena Şauga, vicedirectorul Spitalului Clinic Municipal de Copii „V. Ignatenco”. „Nu s-a discutat despre asta. Ar fi foarte bine ca în spitalul nostru să fie instalate camere de supraveghere, pentru ca să evităm multe probleme. Instituţia însă are un buget restrâns şi nu avem resurse financiare în acest scop”, a menţionat Elena Şauga.

Şase licee vor avea camere video

Deşi Primăria întârzie instalarea camerelor video în spitale, Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a demarat în vara curentă un proiect pilot de dotare a instituţiilor de învăţământ cu dispozitive de supraveghere. „Până la 1 septembrie, şase instituţii de învăţământ, câte una din fiecare sector, vor fi asigurate cu camere de luat vederi pe holuri şi în curţi. Vom verifica cum funcţionează, ca apoi să extindem proiectul în alte şcoli”, a precizat şefa direcţiei, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb. Ea a menţionat că din bugetul municipal au fost prevăzute 600 mii de lei. În prezent este întocmit caietul de sarcini, ca ulterior să fie anunţat un concurs pentru agenţii economici.

„E un lucru bun, noaptea se întâmplă lucruri ciudate, găsim în curte sticle şi alte mizerii. Cel puţin, vom vedea cine face asta”, a spus Ana Gheorghiţă, directoarea Liceului „Natalia Dadiani”. Ea a declarat că acum o săptămână au venit deja echipele pentru a estima câte camere video trebuie instalate. Întrebată dacă acestea vor putea înlocui un paznic, directoarea a răspuns că acesta nu va fi concediat. „Camerele video vor permite să evităm unele certuri dintre elevi în timpul pauzei. Dar ele nu vor acoperi toate etajele, deoarece liceul este mare, are două clădiri”, a spus Ana Gheorghiţă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *