Camerun: Peste 70 de morți și 600 de răniți în urma deraierii unui tren
„Am instruit guvernul să ofere asistență completă supraviețuitorilor, în timp ce facem anchetă pentru a stabili cauza deraierii”, a scris Biya pe Facebook.
Trenul a părăsit gara din capitală vineri în jurul orelor 11.00 (10.00 GMT). El a deraiat spre miezul zilei în apropierea orașului Eseka (200 de kilometri est de Yaounde). Radio France Internationale, care a relatat că trenul era foarte aglomerat, a anunțat că numărul morților se ridică la 75.
Persoane aflate la locul accidentului au declarat că numărul morților ar putea crește. "Este foarte dificil să se spună cu exactitate câte persoane au murit, deoarece încă mai sunt scoase cadavre dintre fiare", a declarat un jurnalist local pentru DPA.
Potrivit unor informații, trenul, care avea circa 20 de vagoane, a început să aibă probleme în apropiere de Eseka, când a început "să piardă" vagoane, care se desprindeau unul câte unul din convoi. Unele vagoane au căzut într-un șanț, iar pasagerii au fost aruncați în afara trenului.
Garnitura transporta peste 1.000 de călători, a relatat RFI, care a citat martori care au declarat că trenul circula cu mare viteză.
Sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!