Social

CAMPANIA ANULUI: Familia Culeanu

Însă mereu iese în cale cineva care ne dă o lecție de viață. Un exemplu este familia Culeanu, din orașul Strășeni, care a demonstrat atât redacției ziarului TIMPUL, cât și cititorilor lui că peste greutăți se poate trece cu zâmbetul pe față și cu dragoste în suflet.
 
Părinții Aliona și Petru îndură bolile, cu care s-au născut, alături de copiii lor Eugenia și Spartacus. Aliona are boala Blount, o tulburare neobișnuită a dezvoltării corpului, care, în cazul ei, a determinat stoparea creșterii la o vârstă fragedă, iar Petru este afectat de paralizie cerebrală infantilă. Ambele boli îngreunează mersul și afectează mobilitatea lor. Au o bucurie, însă, mai bine zis două – copiii care s-au născut sănătoși. Totuși, din cauza dizabilităților, Aliona și Petru nu reușesc să le asigure toate cele necesare Eugeniei și lui Spartacus.
Așa a luat naștere campania socială de susținere a familiei Culeanu. În luna iulie a.c., grație cititorilor ziarului TIMPUL, copiii alături de părinții lor au primit în dar hăinuțe, cărți, rechizite, alimente, dar și o contribuție financiară din partea redacției. Astfel, Aliona și Petru, deși nu credeau că mai există oameni cu suflet mare, au fost impresionați și ne-au primit cu inima deschisă.

Atunci membrii familiei Culeanu au făcut cunoștință cu o mare parte a echipei TIMPUL și au primit promisiunea că vor fi susținuți în continuare.
A doua vizită făcută la Strășeni a luat amploare, și asta pentru că cititorii ziarului au fost mai activi, iar la redacție zilnic ajungeau pachete cu alimente, haine și cărți. Mai mult, cu ajutorul vostru, dragi cititori, am reușit să adunăm suma de 6000 de lei și 100 de dolari. Nu doar că acele alimente vor asigura părinții și copiii lor să treacă mai ușor peste iarnă, dar și acei bani au ajutat-o pe Aliona să facă tratamentul fără de care ar fi pierdut capacitatea de a merge.

De menționat este faptul că legătura cu familia Culeanu nu s-a întrerupt, mai mult, redacția ziarului TIMPUL urmează să-i mai facă o vizită la începutul anului 2014.

Cu ocazia sărbătorilor, Aliona a transmis un mesaj de felicitare și mulțumire tuturor cititorilor care nu au rămas indiferenți situației în care se află familia sa: „Vreau să aduc sincere mulţumiri tuturor cititorilor ziarului TIMPUL şi îndeosebi jurnaliștilor și domnului Constantin Tănase, pentru campania de caritate pentru oamenii nevoiaşi. Vă mulțumim din toată inima și vă dorim din tot sufletul ce-i mai frumos în viaţă, fiindcă aţi împărţit cu noi toate bunurile din viaţa de zi cu zi, că nu aţi fost indiferenţi față de aşa oameni ca noi, aţi adus bucuria în casa noastră, optimismul şi credinţa! Să ştiţi că ceea ce-ați făcut dumneavoastră pentru noi, la rândul nostru, împărţim cu alţii. Acum ştim că și la noi în ţară sunt oameni cu suflet mare şi cald. Noi, familia Culeanu, vă dorim să aveţi cheia la toate uşile de care aveţi nevoie în viață şi sănătate! Sărbători fericite!”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *