Campania electorală 2014 se construiește pe un cadavru
M-am întâlnit ieri cu un deputat și prima întrebare care mi-a pus-o a fost: „Te ocupi de vânat?”. Iar un bun coleg de-al meu se interesa curios: „La ce lucrezi, măi? Te-ai apucat de vânători, așa-i?”. De fapt, eu nici nu m-am gândit să abordez acest subiect și scriu aceste rânduri doar ca să nu-i dezamăgesc pe cei care așteaptă și de la mine o vorbă despre „vânat”. Cu atât mai mult, cu cât prin orașul nostru înzăpezit de bârfe au început să apară zvonuri care chiar mă deranjează – că șefii de la TIMPUL, după o tainică înțelegere cu Plahotniuc, mi-au interzis să scriu despre omorul din Pădurea Domnească.
Am șovăit să scriu despre acea vânătoare, după ce, timp de o săptămână, am urmărit cu stupoare cum decesul lui Sorin Paciu a devenit o armă politică foarte murdară în războiul dintre două partide din Alianța de guvernare, de care evident că s-a folosit și opoziția comunistă. Vrând-nevrând, Mocanu a dat start campaniei electorale 2014 care, ca și alte asemenea campanii, se va baza doar pe minciună, dar care, în plus, se va construi pe cadavrul unui biet om, împușcat din întâmplare într-o pădure. Un asemenea sacrilegiu este strigător la cer, iar rolul lui Sergiu Mocanu în această tristă mascaradă este clar pentru oricine își pune mintea în mișcare. Nici nu e nevoie de înțelepciune, ci doar de cap pe umeri, pentru a răspunde la o simplă întrebare. Mocanu l-a acuzat de omor, cu toată convingerea, pe Valeriu Zubco. Dacă procurorul general își va da demisia, cine va triumfa?
Vina evidentă a lui Zubco și a tuturor participanților la vânătoarea din 23 decembrie este alta, și anume: tăinuirea omorului lui Paciu. Pe aceasta ar fi trebuit să mizeze, din punct de vedere tactic, cei care l-au împins pe Mocanu în fața presei. Iar acesta, la rândul său, ar fi trebuit să se documenteze mai bine asupra cazului, ca să nu creeze impresia unui simplu executor. Doar nu putem exclude că Mocanu chiar a crezut că ucigașul lui Paciu a fost însuși Zubco. Nefiind clovn, ci un om care se respectă, e puțin probabil ca el să fi făcut declarațiile respective fără să fi crezut în ele.
Pentru o abordare serioasă a subiectului, trebuie să pornim de la realitățile noastre moldovenești, conform cărora legile nu funcționează față de cei care dețin sau au deținut puterea în RM. Este, din păcate, o tradiție vicioasă a politicii moldovenești, de la care nimeni nu vrea să deraieze. Iar ca să înțelegem de ce Zubco și ceilalți vânători au ascuns omorul, este de ajuns să găsim răspunsul la o altă întrebare. Dacă la o asemenea vânătoare, unde este ucis un om, ar fi participat Plahotniuc sau Filat, sau Voronin, pe când era președinte, sau Mocanu, pe când era consilier prezidențial, cine dintre ei ar fi ieșit să anunțe presa și toată lumea, de la mic la mare, despre omor?
Despre vânătoarea din 23 decembrie, am aflat un singur lucru care, dacă e adevărat, face lumină asupra cazului. L-am aflat de la alți vânători, care au fost la Pădurea Domnească, dar n-am vrut să-l fac public înainte de a se încheia nebunia la care asistăm. Deși cred în sursa mea, totuși, am să vi-l prezint cu titlu de presupunere. Vicepreședintele Curții de Apel, Gheorghe Crețu, care ieri și-a dat demisia, ar fi folosit la vânătoare cartușe cu trei poșuri, care sunt interzise pentru vânătoarea de mistreți, conform unui ordin al Agenției „Moldsilva”. Așa cum poșurile pot doar să rănească mistrețul, la asemenea vânători sunt permise numai cartușe cu proiectile unice. După împușcătura cu poșuri, acestea ies din țeava puștii și merg spre țintă în rând. De data aceasta, ultimul poș a avut o viteză mai mare, lovindu-le pe celelalte și astfel schimbându-le, din nefericire, direcția spre Sorin Paciu. Vinovați, în acest caz, ar fi și pădurarii, care i-au permis lui Crețu să folosească cartușe interzise.
Să fi fost așa sau nu, vă asigur că cine crede că procurorii și instituțiile noastre de drept nu vor găsi metode de a mușamaliza cazul, după ce în RM au fost clasate dosare privind crime groaznice, săvârșite cu rea-voință, se înșală.
N-am vrut să scriu despre acest caz și pentru că vânătoarea din Pădurea Domnească a scos la iveală unele subiecte mult mai importante decât această banală răfuială politică. Dacă vreți să aflați despre ce e vorba, citiți TIMPUL în continuare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!