Campanie națională de promovarea aunui STIL de viață SĂNĂTOS
Potrivit organizatorilor, campania de comunicare şi sensibilizare a populaţiei cu sloganul "Spune Da pentru sănătatea ta!" va avea drept logo mărul, care este un simbol asociat cu sănătatea. În campanie vor fi abordate un şir de teme cum ar fi promovarea adoptării unui stil de alimentaţie sănătos, practicarea sportului, controlarea stărilor ce provoacă stresul, efectuarea regulată a examenelor profilactice medicale, abandonarea obiceiurilor dăunătoare în favoarea unor activităţi sănătoase şi menţinerea salubrităţii mediului înconjurător.
În acelaşi context vor fi organizate mai multe evenimente printre care şi un Tîrg al Alimentelor Sănătoase BioFest-2013. Deschiderea tîrgului este programată pentru duminică, 13 octombrie, ora 9.00, în Grădina Publică Ştefan cel Mare din capitală. Tot în cadrul campaniei va fi organizată o cursă de ciclism cu itinerarul Chişinău-Căpriana.
Startul campaniei privind modul sănătos de viaţă „Spune DA pentru sănătatea ta!” va fi dat mîine, 10 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc în incinta AIS MOLDPRES şi la care vor participa ministrul Sănătăţii Andrei Usatîi, directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină Mircea Buga şi Ion Paladi, Artist Emerit al R. Moldova.
Sursa: Moldpres