Campioana României se împotmoleşte la Ploieşti
Meciul a fost unul deosebit de tensionat, ambele formaţii dorind să-şi asigure cele trei puncte puse în joc. În pofida mai multor ocazii de poartă, în prima parte a meciului scorul a rămas intact, 0-0.
Nici după revenirea de la vestiare, fotbaliştii ambilor echipe nu s-au remarcat plenar în compartimentul ofensiv. Contrar calculelor experţilor, unicul gol al meciului a fost marcat în poarta oaspeţilor. În minutul 65, o centrare de pe partea dreaptă a lui Strătilă a ajuns în interiorul careului feroviarilor, la Alexandru Stan, care a înscris cu un şut de la aproximativ 10 metri.
La partida de la Ploieşti au asistat aproximativ 3.000 de spectatori, între care s-au aflat şi aproape 50 de microbişti ai echipei oaspete.
În primul meci al etapei, Gloria Bistriţa a înregistrat o victorie similară pe teren propriu, întâlnind pe Pandurii Târgu-Jiu. Unicul gol al partidei a fost înscris de Coroian, în minutul 36.
După înfrângerea de la Ploieşti, CFR se menţine în fruntea clasamentului cu 56 de puncte, dar are cu un meci mai mult disputat decât Unirea Urziceni şi Steaua (câte 53 de puncte).
Steaua va juca astăzi, de la 17.00, la Alba-Iulia, cu Unirea din localitate, iar Urzicenii vor găzdui mâine (18.30), pe FC Braşov.