Campionatul Mondial din Brazilia: controverse și curiozități

În a doua săptămână mondialul vine cu noi controverse și rezultate neașteptate. Unii jucători au fost suspendați, alții riscă aceeași pedeapsă, unii sunt golgheteri, alții bat noi recorduri. Sunt și echipe naționale care deja au plecat acasă, iar conducerea a demisionat. Sunt fotbaliști care joacă bine și la 43 de ani. Despre acestea și alte momente curioase de la mondialul din Brazilia citiți mai jos.
Au demisionat pentru că Italia n-a ieșit din grupă
Selecționerul Italiei, Cesare Prandelli, și președintele Federației italiene de fotbal (FIGC), Giancarlo Abate, și-au anunțat demisia după eliminarea „squadrei azzurra” de la Cupa Mondială 2014, în urma înfrângerii suferite în fața Uruguayului (0-1), marți la Natal, într-o partidă din cadrul Grupei D a competiției.
Cesare Prandelli
„Nu am avut nici măcar o singură ocazie, probabil pentru că echipa este limitată tehnic sau nu este bine structurată. Este responsabilitatea mea, proiectul tehnic nu a funcționat și îmi asum, deci, întreaga responsabilitate”, a declarat Prandelli.
Președintele Federației italiene de fotbal Giancarlo Abete și-a anunțat la rândul său „demisia irevocabilă” imediat după finalul partidei cu Uruguayul.
Pentru naționala Italiei, campioana mondială din 2006, aceasta este a doua eliminare consecutivă în faza grupelor Cupei Mondiale, după cea suferită în 2010, în Africa de Sud, contraperformanță cu care „azzuri" nu s-au mai confruntat din perioada 1962-1966.
Conform presei Italiei, printre posibilii succesori ai lui Cesare Prandelli la cârma naționalei Italiei se numără Roberto Mancini, Luciano Spaletti și Massimiliano Alegri.
A mușcat și a fost pedepsit
Luis Suarez, „copilul teribil” al Uruguayului, a fost suspendat pe baza imaginilor TV, după ce l-a muşcat pe fundaşul Italiei, Giorgio Chiellini, marţi, în ultima etapă a grupei D de la Cupa Mondială. FIFA a anunţat că a deschis o procedură disciplinară împotriva atacantului reprezentativei Uruguayului.
Luis Suarez după ce la mușcat pe italianul Giorgio Chiellini
Suarez s-a ales cu o sancţiune dură din partea forului mondial, având în vedere că aceasta nu e prima dată când mușcă un adversar.
FIFA a decis ca Suarez să fie suspendat în următoarele nouă meciuri de la echipa națională. Astfel, Suarez nu îşi va putea ajuta coechipierii în restul partidelor de la Cupa Mondială. De asemenea, atacantul nu va putea evolua în niciun meci oficial în următoarele patru luni pentru echipa sa de club. Mai mult, Suarez a primit și o amendă în valoare de 100 mii de franci elvețieni.
În 2010, când juca la Ajax Amsterdam, Luis Suarez a fost suspendat şapte meciuri în campionatul Olandei pentru că l-a muşcat pe jucătorul de la PSV Eindhoven, Otman Bakkal. El a fost poreclit atunci „Canibalul de la Ajax”. În Anglia, el a fost suspendat pentru că l-a muşcat pe Branislav Ivanovici (Chelsea).
Inovații: Spray-ul de spumă albă
Procedura de aplicare a Spray-ului de spumă albă
Aşezarea zidului format de jucători înainte de executarea unei lovituri libere este realizată de arbitrul de centru prin trasarea unei linii de spumă albă, folosind un spray, pe care jucătorii nu au voie să o încalce. Spray-ul de spumă albă, cunoscut ca „915 Fair Play”, este biodegradabil şi se evaporă după câteva minute. Această spumă a fost folosită deja în Major Soccer League din SUA şi în prima ligă din Brazilia, însă este pentru prima dată la un turneu final când arbitrul aşază zidul folosind acest spray de spumă albă.
Trei goluri la trei mondiale
Marquez, 35 ani, fost jucător la FC Barcelona, a marcat câte un gol la edițiile CM 2006 și CM 2010, și a devenit în Brazilia primul căpitan al naționalei mexicane care a participat la 4 Mondiale (2002, 2006, 2010, 2014). Marquez este și jucătorul mexican cu cel mai multe meciuri disputate la Mondiale – 15.
Suspendat pentru trei partide
Song, jucătorul lui FC Barcelona, a primit și o amendă de 20.000 de franci elvețieni (16.500 euro) și nu a disputat, astfel, ultimul meci din grupă împotriva selecționatei Braziliei.
Klose l-a egalat pe Ronaldo
Miroslav Klose
Klose se află la a patra Cupă Mondială, în timp ce Ronaldo a reușit cele 15 goluri în doar trei ediții ale competiției (1998, 2002, 2006).
Ambii jucători au marcat golul cu numărul 15 împotriva Ghanei, la turneul găzduit de țara rivalului: Ronaldo în 2006, la ediția din Germania, iar Klose la Fortaleza, în patria lui Ronaldo.
Miro Klose este și golgheterul din toate timpurile al naționalei germane, cu 70 de goluri în 133 de jocuri.
Cel mai bătrân jucător de la mondiale
Mondragon l-a înlocuit pe căpitanul David Ospina în poarta Columbiei, în minutul 84 al jocului cu niponii, doborând cu această ocazie recordul camerunezului Roger Milla, care avea 42 de ani, o lună și 8 zile în momentul în care a evoluat la Mondialul din 1994, găzduit de Statele Unite.
Faryd Mondragon a mai doborât cu această ocazie încă un record, nimeni nu a mai disputat două Cupe Mondiale de fotbal la o distanță de 20 de ani, așa cum a reușit columbianul, care a fost prezent și la Mondialul din 1994.
Campionatul Mondial la Fotbal din Brazilia se va încheia pe data de 13 iulie 2014.
D.G.