CSI / RusiaInternațional

Cancelar german: Putin va negocia doar atunci când va realiza că nu poate înfrânge apărarea Ucrainei

Cancelarul german Olaf Scholz afirmă că Vladimir Putin a eșuat deja în atingerea obiectivelor sale strategice în Ucraina, în condițiile în care costurile pentru regimul rus au fost enorme, dar a avertizat că „Putin va negocia serios asupra păcii doar dacă își va da seama că nu poate înfrânge apărarea Ucrainei”, potrivit Sky News.

„Nu va exista o pace dictată”, a adăugat Scholz. „Ucraina nu va accepta acest lucru și nici noi nu vom accepta”.

Răspunsul Germaniei la invazia Ucrainei a fost în centrul atenției din cauza dependenței mari a celei mai mari economii europene de gazul rusesc.

Recent, Ucraina a condiționat orice negociere de pace cu retragerea trupelor rusești din teritoriile ocupate după 24 februarie.

De asemenea, cancelarul german a declarat că este „convins” că Rusia nu va câștiga războiul pe care l-a provocat în Ucraina.

„Putin nu trebuie să câștige războiul său. Și sunt convins: nu va câștiga”, a spus cancelarul într-un discurs rostit la reuniunea Forumului Economic Mondial de la Davos, în Elveția.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. Putin va bombarda Ucraina 10 ani la rind,pina a distruge-o si a o forta sa semneze cedarea de teritorii.
    Bani pentru rachete are,zilnic Europa ii transfera 760 milioane de euro…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *