Cancelarul Germaniei critică Ungaria. UE va fi în continuare solidară cu Ucraina
UE va fi în continuare solidară cu Ucraina, a declarat cancelarul Germaniei, Olaf Scholz în fața parlamentului german, adăugând, cu referire la Ungaria, că încercările de a submina valorile blocului comunitar prin blocarea măsurilor de politică externă vor eșua, scrie Reuters.
„Oricine crede că poate submina valorile UE, față de care fiecare stat membru s-a angajat, prin blocarea politicilor sale externe și de securitate, va eșua”, a declarat Scholz miercuri în fața parlamentului de la Berlin.
La începutul acestei săptămâni, Budapesta a renunțat la obiecțiile sale față de un împrumut a Uniunii Europene acordat Kievului, după deblocarea parțială a sprijinului financiar pentru Ungaria. UE blocase fondurile din cauza preocupărilor legate de statul de drept.
„Sprijinul pentru Ucraina, inclusiv sancțiunile împotriva Rusiei, va fi menținut și intensificat atâta timp cât președintele Vladimir Putin își va continua războiul împotriva Kievului”, a mai adăugat Scholz.
„Nimeni nu suferă la fel de mult ca ucrainenii din cauza războiului Rusiei – iar noi suntem alături de ei”, a spus cancelarul german.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!