Economie

Cancún poate marca progresul climateric, cu voinţă politică

Astăzi omenirea are nevoie de un cadru ambiţios şi obligatoriu pentru a combate schimbările climaterice la nivel mondial. UE ar fi gata să accepte acest lucru în cadrul conferinţei de la Cancún. Din păcate, alte economii majore, inclusiv SUA şi China, nu sunt gata. Astfel, Cancún nu va reprezenta sfârşitul unui drum. Conferinţa poate face însă un pas important în direcţia unui acord climateric obligatoriu la nivel global.

Aceasta poate – şi trebuie – să înregistreze un progres prin stabilirea unui pachet politic echilibrat de decizii privind o serie de aspecte importante ce ar determina schimbări imediate în politicile climaterice. Aceste decizii ar trebui să cuprindă progresele realizate până acum în negocierile internaţionale privind schimbările climaterice şi să stabilească elementele importante care să „contureze” viitorul regim climateric global. Ele trebuie să se bazeze pe Protocolul de la Kyoto şi să includă directivele politice menţionate în Acordul de la Copenhaga din decembrie anul trecut.

Angajamentele de acum sunt un bun început, dar nu sunt suficiente

În timpul recentelor şedinţe de pregătire pentru Cancún, am văzut o dorinţă mare pentru un astfel de acord. Conferinţa poate reprezenta un pas important făcut înainte, dacă va exista voinţă politică. Deciziile s-ar axa pe probleme, precum adaptarea la schimbările climaterice, lupta împotriva defrişărilor, cooperare tehnologică şi norme de guvernare pentru un nou fond climateric. Pentru UE, un pachet echilibrat trebuie să includă progresele înregistrate în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. În mod special, angajamentele de reducere a emisiilor, aprobate de ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare în cadrul Acordului de la Copenhaga, trebuie să fie prezentate şi Organizaţiei Naţiunilor Unite. „Ancorarea” angajamentelor în acest fel va oferi un forum global pentru a discuta despre incertitudinile legate de unele dintre ele şi a propune diferite modalităţi pentru înregistrarea succeselor în timp. Angajamentele de acum sunt un bun început, dar este clar că nu sunt suficiente pentru a menţine încălzirea globală sub 20C, după cum este menţionat în Acordul de la Copenhaga.

Totodată, la Cancún trebuie să vedem progrese privind reformarea şi extinderea pieţei internaţionale a carbonului, cu scopul de a obţine un potenţial pentru reducerea emisiilor. După cum Europa cunoaşte, de la Sistemul nostru de Comercializare a Emisiilor, mecanismele din cadrul pieţei de carbon pot micşora costul de reducere a emisiilor, pot determina investiţii în tehnologii inovatoare cu emisii reduse de carbon şi pot fi surse importante de finanţare pentru combaterea viitoarelor schimbări climaterice. Este esenţial ca ţările dezvoltate să-şi concretizeze angajamentele de finanţare „rapidă” pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să lupte împotriva schimbării climaterice. Uniunea Europeană face acest lucru. În acest an, am reuşit să oferim 2,2 miliarde de euro ca parte a angajamentului nostru de a livra peste 7,2 miliarde în perioada 2010-2012. La Cancún, UE va prezenta un raport comprehensiv privind modul în care am implementat angajamentele asumate în acest an.

Construirea încrederii presupune transparenţă

Construirea încrederii presupune şi o transparenţă mai mare – transparenţă a modului în care ţările îşi realizează angajamentele vizând emisiile şi a modului în care ţările dezvoltate vor oferi finanţare pe termen lung pentru a ajuta lumea în curs de dezvoltare să facă faţă schimbărilor climaterice. Din această cauză, UE insistă asupra unui acord, pentru a elabora reguli mai puternice de monitorizare, raportare şi control.

Adoptarea, la Cancún, a unui set de decizii ţinând cont de aceste aspecte ar constitui un pas important spre un acord global solid şi legal de care este nevoie. Un cadru ambiţios la nivel mondial va contribui la accelerarea emisiilor reduse de carbon, va stimula creşteri economice „mai ecologice”, va crea noi locuri de muncă şi va consolida securitatea energetică a Europei. Realizarea unui pachet politic echilibrat nu va fi uşoară, dar poate fi atinsă. Eşecul însă ar creşte riscul ca negocierile internaţionale privind situaţia climaterică să-şi piardă efectul şi importanţa.

Marcată de voinţă politică, conferinţa de la Cancún poate fi un real succes. În perioada celor două săptămâni, Europa va lucra pentru a asigura succesul conferinţei.

Connie Hedegaard,
Comisarul European pentru Politici Climatice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *