Editorial

Când sala fluieră, actorul părăsește scena sau de ce procurorul Zubco trebuie să demisioneze

Eram într-o scurtă vacanță de Crăciun și am aflat de conferința de presă a lui S. Mocanu luni dimineață, pe 7 ianuarie. Fără a lua o „pauză de gândire”, cum au făcut alți comentatori (unii chiar au recunoscut acest fapt), mi-am exprimat clar poziția. Am urmărit apoi cu multă atenție nu numai reacția presei și a blogosferei, dar și modul cum a fost gestionat acest scandal de către cei implicați direct, inclusiv de elitele politice de la Chișinău. Bineînțeles, fiecare a avut partea sa de interes, comportamentul fiind dictat de această realitate. Până la un anumit punct, toți pot fi înțeleși, fiindcă, în competiția politică, interesul primează. Există, totuși, și aici niște limite. Egoismul politic nu poate justifica orice tip de comportament, scopul nu scuză mijloacele.

La faza inițială a acestui scandal eram sigur că PD-ul va alege altă cale de dezamorsare a crizei – cea de a-l retrage necondiționat pe Zubco. Din păcate, s-a mers pe altă cale, absolut contrară chiar intereselor vitale ale PD-ului. Prestanța liderului PD, Marian Lupu, a fost cea… tradițională… De acest fapt s-a convins toată lumea, după ce l-a privit la ÎN PROFUNZIME.

S-a anunțat o ședință extraordinară a parlamentului pe acest caz. Cel mai prost lucru care se poate întâmpla e ca parlamentul să se înglodeze în dezbateri doctrinare despre „sexul îngerilor”, oferind societății încă un spectacol dezgustător. Toți azi trebuie să realizeze că în săptămâna ce s-a scurs Alianța a reușit să recruteze împotriva sa atâția oponenți, încât poate să aibă probleme serioase la viitoarele alegeri. Practic, toți actorii implicați s-au comportat, într-o măsură mai mică sau mai mare, urât. Iată de ce, societatea vuiește solidar nu doar împotriva lui Zubco, dar și împotriva Alianței. Este, cred, pentru prima dată când se întâmplă așa ceva. Să fim atenți, însă: când publicul din sală fluieră, actorul trebuie să coboare din scenă. E un adevăr valabil și pentru politicieni. Din punct de vedere politic, primul care ar trebui să aibă interesul ca Zubco să plece necondiționat e însuși PD-ul. Și PL-ul ar trebui să aibă exact același interes ca să plece Lupu. Nu numai PD-ul, dar nici PLDM-ul, nici PL-ul nu pot ieși în fața viitorilor alegători avându-l pe conștiință pe procurorul Zubco. Indiferent de faptul cât de vinovați sau nevinovați sunt aceștia, deoarece în politică acest lucru nu este atât de important. În politică importantă e percepția electoratului. Aceste plecări necondiționate trebuie să se producă aici și acum, până la ședința parlamentului, pentru a nu compromite, iremediabil, întreaga Alianţă de guvernare, or cerinţa celor 33 de comunişti de a convoca o sesiune extraordinară a parlamentului are anume acest scop. Aici toate componentele Alianței trebuie să dea dovadă de solidaritate și să nu încerce să vâneze „bile albe”. În caz contrar, se va confirma ceea ce am mai spus, și anume, că toți sunt la fel, o apă și un pământ – și Filat, și Lupu, și Ghimpu -, iar Alianța nu are altă perspectivă decât să-și încheie veacul în rușine și în fluierăturile publicului. Și, evident – păi, cum altfel? -, în aplauzele și rânjetele rinocerilor roșii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *