Moldova

Când va ieşi Ilie Cazacu din închisoarea de la Tiraspol?

„Băiatul meu este complet demoralizat”

Singura persoană care l-a văzut ultima dată pe Ilie Cazacu a fost mama lui, Stela Surchisean. Având dreptul să-l viziteze o dată la trei luni, femeia s-a întâlnit cu fiul său pe 3 iunie la Penitenciarul nr. 2 din Tiraspol. „Băiatul meu este demoralizat complet. Administraţia penitenciarului i-a oferit serviciile unui psiholog, dar el a refuzat să vorbească cu acesta”, ne-a spus mama lui Ilie. Stela Surchisean a recunoscut că deznădejdea a cuprins-o şi pe ea, mai ales, după ce a discutat săptămâna trecută cu preşedintele Fondului pentru Drepturile Omului din Transnistria, Grigori Volovoi, care i-a spus că nu vede nicio ieşire din situaţie. La sfârşitul lunii mai, ea a cerut ajutorul Ambasadei SUA din Chişinău, însă consulul american i-ar fi sugerat să se resemneze, după ce i-a relatat că şi în alte ţări sunt persoane deţinute pe nedrept. Ilie, la rândul lui, bănuieşte că autorităţile de la Chişinău ar fi interesate ca el să rămână închis, însă nu i-a spus mamei sale care ar fi motivele. Stela Surchisean crede că băiatul ar fi jertfa unor jocuri politice.

Singur în celulă

Până la 5 mai a.c., Ilie Cazacu s-a aflat în aceeaşi celulă cu jurnalistul Ernest Vardanian. După amnistierea celui din urmă de către liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, tânărul a rămas singur în celula sa de la etajul doi al penitenciarului. Băiatul îşi petrece timpul în curtea sau în biserica închisorii, unde confecţionează icoane. Se străduieşte totuşi să nu comunice cu alţi deţinuţi şi „să stea într-o parte”. I-a fost propus chiar postul de bibliotecar al penitenciarului, dar Ilie l-a refuzat, sperând că în curând va fi eliberat. Mama lui afirmă însă că până acum a avut parte doar de vorbe goale din partea autorităţilor. Nu mai are puteri nici să lucreze, deşi trebuie să întreţină al doilea băiat al ei, iar soţul, angajat în calitate de paznic la Chişinău, nu poate să-i ajute mult, pentru că nici lui salariul nu-i ajunge. „Ce folos că autorităţile se ocupă de problemă de 15 luni, dacă nu e niciun rezultat?”, a comentat Stela Surchisean.

Pe cine îl mai interesează Ilie Cazacu?

Şeful Biroului pentru reintegrare (BR), Gheorghe Bălan, susţine că acţiunile care au dus la eliberarea lui Ernest Vardanian vor fi continuate şi în cazul lui Ilie Cazacu. „Urmează să facem tot posibilul să-l vedem pe băiat la libertate. Se discută la toate nivelurile posibile, atât în cadrul Comisiei Unificate de Control, cât şi în cadrul negocierilor în format „5+2”, asigură Gheorghe Bălan. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Lilia Gurez, ne-a informat că subiectul a fost abordat de premierul Vlad Filat în discuţii private cu senatorul american John McCain în cadrul vizitei sale de duminică, 12 iunie, în R. Moldova.
După cum ne-a anunţat juristul Asociaţiei Promo-LEX, Alexandru Postică, Ilie Cazacu poate fi eliberat doar prin amnistiere emisă de liderul regimului de la Tiraspol. Când se va întâmpla acest lucru nimeni nu ştie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *