Ultima oră

Candu: Guvernul a cedat acţiuni de la BEM în baza unei legi adoptate de comunişti

Acesta a declarat luni seara la PRO TV că cedarea acţiunilor, care este o modalitate de creştere a capitalului este prevăzută în Legea cu privire la deetatizarea proprietăţii publice, votată în perioada fostei guvernări comuniste, formaţiune care în prezent critică vehement acţiunile statului, cerând naţionalizarea Băncii de Economii.

Candu a mai precizat că acţiunea guvernului în privinţa băncii a fost propusă inclusiv de Comisia parlamentară care a fost condusă de comunişti.

Naţionalizarea BEM ar fi o soluţie proastă din punct de vedere economic şi social, dar şi ilegală, potrivit vicepreşedintelui Parlamentului. El a făcut referire în acest sens că atât Constituţia cât şi legislaţia nu prevăd termenul de ”naţionalizare”. ”Legea şi Constituţia prevăd expropierea. Naţionalizarea, în primul rând, este interzisă. Dar chiar dacă ar fi fost permisă, dacă am schimba Constituţia şi legea, asta ar presupune un miliard de lei din banii cetăţeanului”, a accentuat Adrian Candu.

El a explicat că pentru naţionalizare ar fi necesar cel puţin un miliard de lei, dar având în vedere că bugetul nu are asemenea bani, această acţiune ar presupune ca bani să fie luaţi din contul resurselor financiare prevăzute pentru pensii şi salariile funcţionarilor.

Amintim că asupra naţionalizării Băncii de Economii insistă Partidul Comuniştilor, dar această propunere a fost criticată atât de experţi, cât şi de oficiali, care consideră că este una costisitoare şi care va aduce prejudicii enorme imaginii statului.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *