Candu: Procurorul cu experiență la DNA vine la Chișinău, iar cineva a început să transpire deja
”Procurorul va lucra alături de cei de la CNA, însă acest lucru rămâne discret și confidențial. Sunt speculații, că nu mai vine. Probabil cineva a început să transpire deja”, a spus Candu în cadrul unei conferințe de presă susținută cu premierul Valeriu Streleț.
Rugat să comenteze informația precum că cei de la DNA susțin că nu știu nimic despre această vizită, acesta a spus: ”Așteptăm săptămâna viitoare”.
Precizarea vine după ce în presă au apărut zvonuri că DNA nu confirmă informația, menționând că legislaţia română nu permite revizuirea dosarelor CNA.
Institutul de Politici și Reforme Europene e emis un comunicat de presă prin care anunță că un specialist în domeniul anticorupției judiciare, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din România, vine la Chișinău, la invitația IPRE.
Judecătorul Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din București, se va afla săptămâna viitoare la Chișinău, pentru a participa la Conferința: „Anticorupția: Situația actuală și studiul de caz al României". Evenimentul este organizat de Institutul de Politici și Reforme Europene (IPRE), în colaborare cu Institutul de Politici Europene de la Berlin.
sursa: timpul.md