Politică

Candu s-a întâlnit cu co-raportorii APCE pentru a discuta despre implementarea reformelor în R. Moldova

Oficialii au făcut un schimb de opinii despre evoluțiile social-politice și economice din țara noastră, funcționarea instituțiilor democratice și acțiunile imediate de avansare a Republicii Moldova în implementarea reformelor.

Andrian Candu s-a referit la prioritățile sesiunii de primăvară a Parlamentului, fiind vorba de pachete legislative importante prin care Republica Moldova să depășească o serie de provocări cu care se confruntă. Potrivit Speakerului, cea mai importantă foaie de parcurs pentru țara noastră este Acordul de Asociere și cel de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

”Pentru primele ședințe ale Parlamentului din sesiunea de primăvară avem pregătite pentru discuții și aprobare circa 50 de proiecte de acte legislative, între care pachetul financiar-bancar, pachetul energetic, pachetul de integritate. Este o agendă importantă de reforme, care conține modificări asupra cărora am convenit cu partenerii de dezvoltare. Chiar la prima ședință urmează să aprobăm Legea cu privire la Procuratură, în lectura a doua. Pînă la finele acestei sesiuni, Parlamentul intenționează să adopte și legislația conexă Legii cu privire la Procuratură pentru a duce la bun sfîrșit reforma Procuraturii”, a declarat Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a menționat și importanța accelerării reformei în justiție. Andrian Candu a reiterat determinarea autorităților de a implementa recomandările misiunii pe justiție a UE, care se desfășoară în prezent în Republica Moldova și are drept scop de a verifica eficiența instituțională a organelor de drept. Concluziile și recomandările misiunii pe justiție a UE vor fi formulate în primăvară anului curent.

Coraportorii Comisiei de monitorizare a APCE au încurajat autoritățile Republicii Moldova să elaboreze și să implementeze reformele necesare pentru creșterea nivelului de trai a cetățenilor.

Un subiect al discuțiilor l-a constituit condițiile de detenție preventivă a ex-prim-ministrului Republicii Moldova, deputatul Vlad Filat, și a fostului deputat Grigore Petrenco.

Coraportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Valentina Leskaj și Ögmundur Jonásson, efectuează o vizită de documentare în Republica Moldova, în perioada 22-23 februarie 2016.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *