Cultură

Cântărețul de muzică populară, Nicolae Sulac ar fi împlinit astăzi 79 de ani

Activitatea sa artistică a început-o în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, și anume în cadrul capelei corale "Doina" (din 1959). În 1965 Nicolae Sulac devine solist al ansamblului "Fluieraș", ansamblu care a lansat mulți interpreți de muzică populară din Moldova. În anii 70 și începutul anilor 80 concertează în calitate de solist al ansamblului "Lăutarii".

Nicolae Sulac este laureat al premiilor Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), artist al poporului al R.S.S.M. și ulterior al Republicii Moldova, cavaler al Ordinului Republicii (1992).

În anul 2002 a creat un fond de susținere a muzicii populare.

Nicolae Sulac a interpretat piese exclusiv în limba română fiind aplaudat de fiecare dată de către toată sala, chiar și de cei ce nu cunoșteau limba română.

Spre sfârșitul vieții Sulac a dorit să se stabilească cu traiul la Iași, oraș care îi plăcea mult și unde obișnuia să se înțîlnească cu prietenii.

A decedat la Chișinău, în 2003, în urma unui atac cerebral și a fost înmormântat în cimitirul Cimitirul Central din Chișinău. La 9 octombrie 2004, în cadrul Cimitirului Central a fost inaugurat un bust al său.

În 2007 a apărut pe piață albumul "La o margine de drum" a lui Nicolae Sulac.

 

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *