Deși se află la 31 de kilometri distanță de orașul Chișinău, drumul până în satul Cărbuna din raionul Ialoveni ne-a cam dat bătăi de cap, însă după câteva căutări am descoperit calea către localitatea ferită parcă de ochii lumii. Ajunși la destinație, am avut impresia că în satul Cărbuna timpul s-a oprit. Dacă pe strada principală mai poți observa câte o locuință renovată, atunci pe măsură ce înaintezi, observi tot mai multe case văruite, care nu au cunoscut încă modernizarea sau și mai rău, cocioabe lăsate de izbeliște.

„În sat, practic, nu mai sunt tineri”

„Toți cei care termină gimnaziul din localitate, fie că pleacă la studii și nu se mai întorc, fie că se duc la muncă peste hotare. În sat, practic nu mai sunt tineri. Terenurile din sat toate sunt date în arendă liderilor care cresc cereale pentru export”, ne-a spus scurt și sec, Vitalie Spânachi, primarul localității, dându-ne de înțeles că am bătut drumul degeaba și că din păcate, nu prea avem ce vedea în localitatea pe care o administrează.

Totuși, nu ne-am lăsat convinși și ne-am aventurat să descoperim oamenii din satul Cărbuna. Astfel, la una din casele modeste și îngrijite din localitate am cunoscut-o pe Vera Musteață, femeia care a muncit mai bine de patru decenii în calitate de profesoară de matematică, iar de câțiva ani își trăiește bătrânețea în singurătate. De cum ne-a văzut, profesoara ne-a invitat în casă, acolo unde își conducea nepoata la Chișinău. „De câțiva ani m-am pensionat și realizez că în sat e foarte greu, mai ales pentru bătrâni. În primul rând, trebuie să lupți zilnic cu singurătatea, ș-apoi toți vecinii sunt și ei în vârstă, nu are cine te ajuta. Am doi copii care s-au împrăștiat prin lume. Fiica, împreună cu familia, e la Sankt-Petersburg, iar băiatul s-a stabilit în Italia. Noroc că nepoata de la fiică e studentă și vine și mă ajută”, povestește femeia.

„ În anii ’80 au venit 12 profesori începători, iar tinerii pleacă ”

Acum, Vera Musteață își amintește cu drag despre ziua în care a decis să se reîntoarcă în satul natal pentru a fi profesoară de matematică. „După studii am lucrat câțiva ani profesoară în școala de la Răzeni și Ulmu, apoi am decis să mă reîntorc în satul natal. Și iată de atunci am muncit 44 de ani în calitate de profesoară, dintre care 38 am fost director adjunct. Unii dintre elevii mei lucrează acum prin ministere și pe la direcțiile raionale, alții mi-au călcat pe urme și au devenit profesori de matematică”, spune profesoara cu mândrie.

Interlocutoarea mea își mai amintește că în ultimele patru decenii chiar dacă în satul Cărbuna s-au făcut schimbări, acestea au fost nesemnificative, iar marea dramă prin care trece comunitatea este faptul că așezarea rurală nu atrage deloc tinerii băștinași. „În sat nu s-au schimbat foarte multe lucruri. E bine că acum s-au deschis mai multe magazine, dar e trist că nu mai sunt tineri. Înțelegeți, ei nu au la ce rămâne aici. Înainte, de rău – de bine, se organizau dansuri în sat, puteai merge la un film. Dar acum, clubul nu funcționează și în general nu mai există nimic ce i-ar atrage. Îmi amintesc, cum prin anii ’80, au venit la școală 12 profesori tineri. Am muncit foarte mult în acel an. Vă imaginați, a trebuit să-i învăț pe toți tainele meseriei, dar a fost o experiență frumoasă. Astăzi, tinerii nu mai sunt atrași de sate, iar cei care pleacă la studii nu se mai întorc”, conchide Vera Musteață.

Oficiul medicului de familie – fără specialiști

Locuitorii, care, totuși, au rămas în satul Cărbuna, nu pot beneficia nici măcar de îngrijire medicală calificată, pentru că cei doi medici de familie, care ar trebui să vină de două ori pe săptămână, uneori nu se prezintă. „E foarte greu, chiar astăzi am fost la spital, sala plină de pacienți, majoritatea în vârstă, dar medicul nu a venit”, îmi spune interlocutoarea mea cu o tristețe în voce.
Edificiul, în care este amplasat Oficiul medicului de familie, este unul spațios, renovat și dotat cu toată tehnica necesară. Cu toate acestea, marți, în jurul orei 12, acesta era pustiu. Motivul era cât se poate de evident, cei peste o sută de pacienți, care s-au adunat în dimineața zilei acolo, au fost nevoiți să plece acasă netratați. Una dintre angajatele oficiului medical ne-a explicat că medicul nu a venit astăzi pentru că este la cursuri. „Înțelegeți, noi am avut medic, care era zilnic aici, doar că acesta locuia în alt sat și nu avea transport. Din cauza aceasta a fost nevoit să demisioneze.

Acum, ne-au trimis doi medici, doamna Bodiu vine marți, iar domnul Mândrescu consultă pacienții vineri. Astăzi, doamna Bodiu nu a venit pentru că este la cursuri de perfecționare. Chiar și așa, să avem medic doar două zile pe săptămână, în condițiile în care sunt înregistrați peste 1700 de pacienți, este regretabil. Astăzi, pacienții au semnat un demers către șeful Centrului de Sănătate de la Răzeni și vom vedea cum va fi soluționată problema”, a explicat interlocutoarea mea.

Am părăsit oficiul medical cu o strângere de inimă, gândindu-ne cât de tristă este soarta oamenilor din acest sat. Dar, atunci, când dezamăgirea părea să ne acapareze, am descoperit o familie care ne-a făcut să înțelegem că omul sfințește locul.

Cresc și educă opt copii

Soții, Simion și Valentina Domenti, au o casă modestă, situată pe un deal din localitate, dar cu toate acestea locuința lor este plină de zâmbete și bucurie. După ce au crescut trei copii, care au plecat în lumea mare să-și facă un rost, soții au rămas cu mezinul Eduard și mare le-a fost frica că băiatul va crește egoist. Din acest motiv au tot primit în familia lor copiii sătenilor care plecau pentru o perioadă la muncă peste hotare. „Primii copii sunt născuți la diferență de trei ani, au crescut și au plecat împreună. Fiica s-a căsătorit în SUA, ceilalți doi băieți sunt la oraș. Și ne-am gândit ca mezinul să nu rămână singur, de aceea acceptam să creștem copiii din sat atunci când părinții plecau peste hotare. Am avut grijă mai întâi de doi copii, apoi de trei, iar odată chiar de cinci, părinții veneau după câteva luni și îi luau”, spune Valentina emoționată.

După ce au avut grijă de câțiva copii din sat, soților li s-a propus să devină părinți educativi. Așa i-au cunoscut pe Daniel, Damian, Andrian și Leonid, iar familia lor s-a mărit cu încă patru membri. „Inițial am vrut să educăm trei băieți din alte sate, dar acum, câțiva ani, a fost o situație neprevăzută la noi în sat, care ne-a făcut să ne răzgândim. Bunelul a plecat în ospeție la fiu și și-a lăsat nepotul de 12 ani singur în casă. Băiatul, timp de două săptămâni, nu a fost îngrijit de nimeni, iar apoi l-au adus temporar în familia noastră. Copilul a stat cu noi trei luni, ne-am atașat de el și am decis să-l creștem în continuare”, explică femeia.

„Nu am făcut niciodată diferență între copiii naturali și cei adoptivi”

Nu ar părăsi satul Cărbuna nici în ruptul capului

Dacă tinerii nu știu cum să părăsească mai repede satul Cărbuna, în această localitate există cel puțin o persoană care nu ar pleca nici în ruptul capului de aici. Mătușa Melania locuiește pe un deal din localitate, într-o cocioabă micuță, ferită parcă de ochii curioșilor. Am străbătut o grădină, am deschis două porți și am intrat în curtea acesteia. Acolo am observat că bătrâna locuia doar într-o parte a casei, iar în cealaltă parte trăiau „doi oaspeți de onoare”: un cocoș și o găină. Mătușa Melania, nu aude și nu vede bine, de aceea pentru a o scoate afară, vecinii ne-au spus că trebuie să deconectăm curentul de la contorul de lângă ușă. Zis și făcut. Doar că gestul nostru nu a avut efect, așa că am fost nevoiți să-l conectăm din nou și să batem la geam preț de jumătate de oră, timp în care loviturile noastre concurau victorios cu volumul televizorului dat la maximum. Într-un final, mătușa a ieșit afară cu lacrimi în ochi, am aflat mai târziu că acestea au fost provocate de o emisiune televizată. „Eu sunt de loc din Ucraina, din regiunea Doneţkului și nu m-am gândit niciodată că ucrainenii vor lupta împotriva altor ucraineni. Mi se rupe inima când văd ce se întâmplă acolo. Viața mea a fost plină de aventuri. Am reușit să părăsesc Ucraina după ce am terminat școala. Din întâmplare am ajuns în orașul Vorkuta din Rusia unde am lucrat ani buni în mină. Acolo l-am cunoscut pe soțul meu Ion, am născut doi copii, iar când ne-am pensionat, am decis să revenim în satul de baștină al soțului”, povestește bătrâna.

Copiii erau deja mari, așa că au decis să rămână în Rusia, iar soții și-au făcut bagajele și au revenit la Cărbuna. Părinții i-au lăsat lui Ion drept moștenire casa, așa că soții știau că vor avea un acoperiș deasupra capului, vor munci pământurile și își vor asigura un trai decent. Viața însă le-a pregătit o altă încercare, la scurt timp după ce s-au reîntors în sat, casa părintească s-a dărâmat din cauza unui cutremur. „În urma unui cutremur, casa noastră s-a rupt în două așa că am început să construim alta. După cum vedeți, ne-a reușit pentru că și astăzi locuiesc în ea. La cinci ani după ce am terminat casa, soțul a decedat. Așa că din anul 1994 sunt singură, m-au chemat copiii și nepoții la ei, dar nu vreau să mă duc. Acum eu nu mai pot îndura frigul de acolo”, recunoaște mătușa Melania.

Comoara de la Cărbuna

La gimnaziul din localitate am cunoscut-o pe Lidia Domenti, profesoara de istorie din localitate care de mai bine de doi ani a scris o carte despre satul Cărbuna, care așa și nu a mai văzut lumina tiparului. „Lucrarea este împărțită în perioade istorice, pentru că se presupune că istoria satului nostru începe încă din antichitate. Deoarece în anul 1964, în localitate a fost descoperită o comoară care are cinci-șapte mii de ani. Un copil a găsit un vas care conținea primele metale din Republica Moldova, acestea se presupune că ar fi aduse din Dobrogea, de un trib. Acum această comoară se află la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, iar noi între timp am descoperit și o serie de alte lucruri, nu neapărat prețioase, dar valoroase din punct de vedere istoric”, a explicat profesoara de istorie.

De asemenea, cartea conține mărturiile oamenilor de pe vremea foametei și a războiului, dar și o serie de alte informații interesante și utile, care însă nu pot ajunge la cititori din cauză că editarea acesteia se tărăgănează. În satul Cărbuna a existat un muzeu, care însă a fost închis pe motiv că nu dispune de spațiu, iar ulterior camera destinată acestuia din incinta grădiniței, nu a putut fi reparată din lipsa finanțelor.

În acest ritm, această localitate riscă să-și piardă atât trecutul, cât și viitorul. Conform Recensământului din anul 2004 satul Cărbuna are o populație de 2 140 locuitori și este administrat de orașul Ialoveni.