Care au fost cei mai bogaţi preşedinţi ai Americii şi din ce au acumulat averile
Donald Trump
Dinald Trump este al 45-lea preşedinte al SUA şi cel mai bogat dintre toţi conducătorii Statelor Unite. A preluat afacerea familei sale din domeniul imobiliarelor, apoi a investit în hoteluri, cazinouri, blocuri de apartamente şi chiar a fost gazda unei emisiuni numită „The Apprentice” (ucenicul). Conform Bloomberg, averea sa netă este de 2,9 mld. dolari.
George Washington
Omul care a devenit primul preşedinte al naţiunii nord-americane s-a născut într-o familie bogată. Casa lui Washington, Mount Vernon din Virginia are o întindere de mii de hectare. Washington a deţinut de asemenea proprietăţi în Virginia de Vest. Valoarea bunurilor lui Washington a fost estimată la 500 mil. dolari în banii actuali, conform 24/7 Wall St.
Thomas Jefferson
Thomas Jefferson a fost al treilea preşedinte al SUA care şi-a început mandatul în 1801. Averea sa este estimată la 200 mil. dolari în banii de astăzi, mai puţin de jumătate din averea lui Washington, suficient însă pentru a fi clasat pe locul trei în topul celor mai bogaţi preşedinţi ai SUA. La fel ca şi George Washington, acesta a deţinut pământuri la sud de Washington D.C., în Virginia. Monticello, casa lui Jefferson, s-a estimat că era întinsă pe mai mult de 2.000 de hectare.
Theodore Roosevelt
La un secol după Jefferson, Theodore Roosevelt a fost cel de-al 26-lea preşedinte al Statelor Unite în 1901. Averea sa a fost estimată la 125 mil. dolari, cea mai mare parte din aceaasta provenind din averea familiei. Pământurile deţinute de acesta se întindeau din Dakota până în Long Island.
Andrew Jackson
A fost al 7-lea preşedinte al SUA, din 1829 până în 1837. Şi bogăţia acestuia era constituită din pământuri, care au contribuit masiv la averea acestuia estimată la 120 mil. dolari. Jackson a deţinut proprietăţi în Nashville, Tennesse, iar casa lui, Hermitage, era compusa din mai mult de 400 de hectare.
James Madison
James Madison a fost al patrulea preşedinte al SUA, începând cu 1809 şi a fost unul din cei mai mari proprietari de pământuri din Virginia. Casa sa, Montpelier, este la aproximativ 160 km de Washington D. C. şi avea peste 2.000 de hectare. Proprietăţile sale, cumulate cu salariul, constituie o avere estimată a lui Madison de aproximativ 100 mil. dolari.
Sursa: Zf.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!