Economie

Care sunt cele mai stabile monede ale planetei

Cei mai mari beneficiari de pe piaţa valutară de 4 trilioane de dolari/zi pot fi coroana norvegiană şi dolarul din Australia şi Noua Zeelandă. Cel puţin asta crede Frankfurt Trust, manager de active la BHF-Bank, omul care supervizeaza aproximativ 23 de miliarde dolari.

Toate acestea au datorii care se situează sub 48 de procente din Produsul Intern Brut, comparativ cu 60% sută în SUA, 77% în Marea Britanie şi 79 % în Germania, potrivit datelor Bloomberg.

Dolarii Australiei şi Noii Zeelande reprezintă singurele monede, cu excepţia francului, care au crescut în ultimele 12 luni în topul celor 10 monede majore, urmărite de către indexurile Bloomberg.

Kiwi, aşa cum e cunoscută moneda Noii Zeelande, a urcat cu 3 % în această perioadă, iar dolarul australian, cu 2,6%, potrivit indexurilor. Francul a crescut cu 27 de procente.

Australia şi Noua Zeelandă au avut profit din cererea de produse a Chinei, a cărei economie a crescut cu 9,5% în ultimul trimestru al anului anterior.

Un euro pentru 7,85 coroane

Norvegia, al şaptelea cel mai mare explotator de petrol din lume, a avut cel mai mare excedent guvernamental din orice ţară evaluată AAA. Anul trecut acesta a fost de 10,5% din PIB, conform datelor Fitch Ratings.

Analiştii au crescut predicţiile pentru ultimele trei luni ale acestui an pentru coroana Norvegiei în raport cu dolarul, cu mai mult de 15 procente, arată datele Bloomberg.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *