Care sunt motivele pentru care mai multe zboruri ale companiei aeriene „Fly One” au fost anulate. Compania vine cu explicații
Anulările în lanț ale zborurilor operate în ultimele zile de compania aeriană „Fly One” de pe Aeroportul Internațional Chișinău au fost provocate de defectarea a trei aeronave concomitent, nefiind posibilă înlăturarea defecțiunilor într-o perioadă restrânsă de timp, scrie Ziarul Național.
Explicațiile au fost oferite luni, 12 iunie, de către reprezentanții companiei în cadrul ședinței Comisiei de certificare a operatorilor aerieni, convocată de Autoritatea Aeronautică Civilă.
Astfel, potrivit celor de la „Fly One”, pentru ziua de sâmbătă, 10 iunie curent, nu s-a reușit acordarea asistenței tuturor pasagerilor curselor anulate, din cauza defectarii aeronavei înainte de decolare.
Ulterior, situația a fost remediată, iar pasagerilor le-a fost oferită în următoarele zile asistența necesară, inclusiv hrană și informații privind drepturile acestora.
Autoritatea Aeronautică Civilă reamintește că, în cazul anulării sau întârzierii de lungă durată a zborurilor, operatorul aerian este obligat să acorde toată asistența necesară, inclusiv oferirea de hrană, cazare, rerutare, dar și compensați în funcție de distanța ortodromică dintre aeroporturi.
Detalii și informații privind drepturile pasagerilor găsiți AICI și AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!