Care sunt păcatele lui Andrei Pântea?
Prim-viceprocurorul general, Andrei Pântea, va fi judecat de colegii săi pentru declaraţiile făcute de el în cadrul interviului „Nu înţeleg de ce ucrainenii nu l-au reţinut pe Baghirov”, publicat în TIMPUL din 25 octombrie 2011. După ce, săptămâna trecută, comunistul Vadim Mişin s-a arătat indignat în plenul Parlamentului de faptul că Pântea ar fi acuzat Rusia de implicare în evenimentele din 7 aprilie 2009 şi ar fi divulgat taina anchetei, patru membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au iniţiat o procedură disciplinară în această privinţă. Dacă se va stabili că-i vinovat, Pântea riscă de la mustrare până la destituire din funcţie.
Potrivit surselor noastre, cei patru care au cerut verificarea declaraţiilor lui Andrei Pântea sunt Valeriu Zubco, Nicolae Geru, Sergiu Ţurcanu şi Andrei Negru. Conform procedurii, securitatea internă a Procuraturii Generale (PG) va efectua investigaţiile în această privinţă, după care va remite materialele Colegiului Disciplinar care, la rândul său, va lua o decizie pe care urmează s-o valideze CSP. Pornind de la ideea că Pântea ne-a acordat interviul după finisarea anchetei şi că el, de fapt, n-a acuzat statul rus, ci s-a referit doar la unii cetăţeni ruşi, am solicitat opiniile în acest sens de la unii dintre cei care urmează să-i stabilească vina, dar şi de la câţiva experţi în drept. Unii au refuzat să discute cu noi, alţii ne-au răspuns în doi peri, însă concluzia generală este una – ca şef al grupului de urmărire penală, Andrei Pântea putea decide ce trebuie şi ce nu trebuie să vorbească.
„El avea dreptul să decidă ce declaraţii să facă”
Membrii Colegiului Disciplinar, cu care am reuşit să discutăm, nu cunosc încă nimic despre materialele dosarului Pântea, iar unii dintre ei nici n-au citit interviul. Iată ce ne-au spus ei.
Anatol Pârnău, şef al Secţiei cooperare internaţională şi integrare europeană PG: De ce mă întrebaţi pe mine? La Colegiu n-a fost examinată chestiunea, n-am văzut materialele şi nu pot să vă spun nimic.
Iurie Perevoznic, şef-adjunct al Secţiei investigaţii financiar-economice şi protecţia drepturilor omului PG: Nici nu ştiu dacă au ajuns la noi materialele cu privire la dl Pântea. Părerea mea subiectivă este că, odată ce conduce activitatea grupului de lucru, dl Pântea înţelege mai bine care sunt limitele admisibile în privinţa dezvăluirii unor informaţii.
Vasile Leviţchi, adjunct la Procuratura Anticorupţie: Eu nu ştiu nică. Cine v-a spus să mă sunaţi pe mine?
Eduard Maşnic, procuror de Străşeni: N-am citit interviul, însă, ca şef al grupului de urmărire penală dl Pântea are dreptul să decidă dacă unele circumstanţe pot să fie divulgate în presă.
Preşedintele Colegiului, Nicolae Chitoroagă (ne-a răspuns nemulţumit): „Nu pot să vorbesc cu dvs.”!
„Nu a divulgat taina anchetei, nici nu a atacat Rusia”
Deşi s-au eschivat şi ei să dea detalii în privinţa dosarului Pântea, membrii Consiliului Superior al Procurorilor, pe care am reuşit să-i găsim, nu se grăbesc să-şi condamne colegul. Unii dintre aceştia refuză să dea comentarii, iar alţii consideră că Pântea nu este vinovat.
Oleg Efrim, ministrul Justiţiei: Dacă a considerat Consiliul că există motiv pentru intentarea unei anchete de serviciu, cred că există şi raţiuni în această privinţă. Să vedem ce va decide ancheta. Conform legii, doar procurorul care efectuează urmărirea penală este în drept să stabilească ce informaţie poate fi făcută publică şi ce informaţie încalcă taina anchetei. Eu sunt mai departe de ceea ce se întâmplă în interiorul Procuraturii şi nu am cum să confirm sau să infirm ceva. Nu insistaţi, căci n-am să vă spun nimic mai mult.
Nicolae Timofti, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii: N-am dreptul să vorbesc. Nouă, judecătorilor, ne-au închis gura din 2001 încoace şi suntem limitaţi în a ne expune…
Igor Serbinov, viceprocuror general: Nu e o anchetă, ci o procedură disciplinară de verificare a declaraţilor primului adjunct. S-a vorbit despre aşa-numite abateri disciplinare, dar asta nu înseamnă că şi Consiliul va fi de aceeaşi părere. Eu nu cunosc materialele dosarului, dar, reieşind din ceea ce am urmărit, n-am văzut niciun moment prin care dl Pântea să fi divulgat taina anchetei. Nici Rusia nu a atacat-o, a vorbit doar despre o persoană, că ar fi avut anumite tangenţe cu Baghirov.
Nicolae Geru, procuror sect. Centru, Chişinău: Dl Pântea nu a divulgat taina anchetei, nici nu a atacat Rusia. După semnarea rechizitoriului, el avea dreptul la declaraţii. Nu eu am pornit procedura disciplinară.
Andrei Negru, profesor de Drept, Universitatea de Stat: Eu n-am dreptul să mă pronunţ, chiar dacă am semnat documentul de intentare a procedurii disciplinare pentru a verifica legalitatea declaraţiilor. Să mă înţelegeţi corect.
Mihail Chirilă, lector universitar, USM: Cred că la mijloc e altă situaţie… Având în vedere competenţa şi stagiul de activitate al dlui Pântea, cred că el este un profesionist de marcă şi care poate să-şi dea seama ce poate să spună şi ce nu. Mai mult, el avea tot dreptul să-şi expună atitudinea sa de profesionist, fără să se consulte cu dl Zubco.
Iurie Garaba, preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, ne-a spus că nu are timp: „Nu ştiu când voi fi disponibil, revenim cumva, la revedere”!
„Cuiva nu-i place Pântea…”
Juriştii care nu fac parte din cele două subdiviziuni ale Procuraturii Generale au păreri diferite despre culpa lui Andrei Pântea. Cel mai înfocat acuzator al acestuia este ex-procurorul general Valeriu Gurbulea.
Dumitru Visterniceanu, membru al CSM: Pentru mine, ca profesionist, există foarte multe semne de întrebare în privinţa acestui caz, însă nu voi comenta nimic.
Gheorghe Ulianovschi, avocat: Cum a divulgat el taina anchetei, dacă eu n-am văzut aşa ceva? Nu e nimic grav aici. E interzisă divulgarea intenţionată a datelor urmării penale de către persoana care efectuează sau controlează desfăşurarea urmăririi penale, dacă această acţiune cauzează daune morale sau materiale bănuitului, învinuitului, martorului, părţii vătămate. Tkaciuk nu este parte vătămată şi, dacă s-a referit la acesta, nu văd o problemă. Pântea avea dreptul să hotărască ce poate fi divulgat. Dacă Consiliul îl va demite din funcţie, el trebuie să atace decizia în judecată şi mai devreme sau mai târziu va fi restabilit. Ştiţi cum se face la noi – se porneşte dosar penal contra omului, vreo cinci ani îşi bat joc de el şi apoi îl achită. Amintiţi-vă de dosarele Şarban şi altele. Văd la mijloc un conflict intern, cu evidente conotaţii politice – cuiva nu-i place Pântea…
Valeriu Gurbulea: Problema tainei anchetei este în reglementare procesuală foarte clară. În ultimă instanţă, conducătorul grupului de urmărire penală decide ce anume poate fi desecretizat. Dacă Pântea era conducător al urmăririi penale, procurorul general, care a creat acest grup, era coordonator. Reiese că Pântea nu putea să divulge nimic fără autorizaţia lui Zubco. Problema, însă, nu constă atât în prejudicierea intereselor urmăririi penale, cât în modul în care Pântea s-a pronunţat. În articol se învinuieşte un stat, administraţia de la Kremlin. Sunt făcute aluzii pe care nu trebuie să le facă un procuror. Sancţiunea aplicată lui Pântea trebuie să rezulte din faptul dacă prejudiciile aduse de el sunt reparabile sau nu.
Alexandru Arsene, membru al CSM: În calitatea mea de membru al CSM, legea nu-mi permite să dau aprecieri în acest sens. Tind să cred, cu titlu absolut subiectiv, că e vorba despre nişte interese politice. Cum spune un bun prieten de-al meu – aici miroase a pute. Dl Pântea nu a divulgat taina anchetei, nu a făcut publică nicio informaţie secretă din dosar, nici nu a spus că statul rus a fost implicat în evenimentele din 7 aprilie.
Oleg Televca, preşedinte al baroului de avocaţi de la USM: Nici nu poate fi vorba despre divulgare, pentru că urmărirea penală a fost finalizată pe data de 18 octombrie, iar dl Pântea a acordat interviul pe 25 octombrie. Eu cred că, întâmplându-se ceva ieşit din comun în legătură cu cazul Baghirov, trebuia să se găsească un vinovat şi l-au ales pe dl Pântea.
Valeriu Zubco: „Reveniţi mai târziu…”
L-am căutat insistent ca să se dea cu părerea în privinţa acestui caz şi pe procurorul general. Din păcate, ca de obicei în ultima vreme, Valeriu Zubco ne-a spus că e ocupat şi să revenim mai târziu, după care a închis de fiecare dată telefonul.
Andrei Pântea: „N-am de gând să mă îndreptăţesc”
Amintim că, după ce Vadim Mişin a solicitat procurorului general ca să-l demită pe Andrei Pântea, acesta a declarat pentru TIMPUL:
– Nu accept ca cetăţenii să fie induşi în eroare şi n-am de gând să mă îndreptăţesc în faţa nimănui. Ceea ce am declarat în interviu nu e secret şi conţine inclusiv informaţia de pe site-ul oficial al Procuraturii. Ca şef al grupului de urmărire penală, eu pot decide volumul informaţiei accesibil pentru difuzare, care nu prejudiciază ancheta. Mai mult, informaţia a fost adusă la cunoştinţa opiniei publice după finisarea urmăririi penale. Am vorbit despre cetăţeni ruşi, suspectaţi de implicare în dezmăţul de atunci, dar n-am adus acuzaţii statului rus. Am vorbit şi despre o persoană apropiată de aparatul preşedintelui rus, care l-a promovat pe Baghirov ca scriitor, dar nu am acuzat-o. Noi avem o conlucrare foarte efectivă cu Procuratura Generală a Rusiei şi nu trebuie să confundăm organele statale cu anumiţi infractori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!