CSI / RusiaRăzboiUcraina

Care sunt planurile dictatorului Putin în legătură cu războiul pornit în Ucraina: „Toată lumea așteaptă un mesaj”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin va pune la curent marţi, 21 februarie, elita politică şi militară a Rusiei cu privire la stadiul a ceea ce el numeşte „operaţiunea sa militară specială” din Ucraina, mulţi ruşi fiind nerăbdători să afle care sunt planurile sale pentru anul viitor, relatează Reuters.

De asemenea, Putin va prezenta analiza sa asupra situaţiei internaţionale şi va expune viziunea sa asupra dezvoltării Rusiei după ce Occidentul i-a impus sancţiuni radicale, a precizat Kremlinul. Discursul va începe la ora 09.00 GMT în centrul Moscovei.

Putin îşi va expune cele mai recente gânduri într-un discurs adresat membrilor celor două camere ale parlamentului şi comandanţilor militari şi soldaţilor, la aproape un an după ce a trimis trupe în Ucraina, o decizie care a declanşat cea mai mare confruntare cu Occidentul de la profunzimile Războiului Rece.

„Într-un moment atât de crucial şi foarte complicat al dezvoltării noastre, al vieţii noastre, toată lumea aşteaptă un mesaj în speranţa de a auzi o evaluare a ceea ce se întâmplă, o evaluare a operaţiunii militare speciale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la televiziunea de stat. Putin va prezenta, de asemenea, analiza sa asupra situaţiei internaţionale şi va expune viziunea sa asupra dezvoltării Rusiei după ce Occidentul i-a impus sancţiuni radicale, a precizat Kremlinul.

Discursul va începe la ora 09.00 GMT în centrul Moscovei.

Conflictul din Ucraina este de departe cel mai mare pariu făcut de un şef al Kremlinului cel puţin de la căderea Uniunii Sovietice în 1991 – şi un pariu pe care lideri occidentali, precum preşedintele american Joe Biden, spun că trebuie să îl piardă. Forţele ruseşti au suferit trei răsturnări majore pe câmpul de luptă de când a început războiul, dar controlează încă aproximativ o cincime din Ucraina.

Zeci de mii de oameni au fost ucişi, iar Putin, în vârstă de 70 de ani, spune acum că Rusia este blocată într-o bătălie existenţială cu un Occident arogant, despre care spune că vrea să ciopârţească Rusia şi să îi fure vastele resurse naturale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *