CARITATE.MD atacă dur RISE Moldova: Unul din reporteri s-ar fi dat drept colaborator al organelor de drept
Într-un comunicat al reprezentanților caritate.md se spune că, pe parcursul zilei de ieri, clinica „Medical Park” a infirmat la Istanbul toate acuzațiile aduse, răspunzând la întrebările ziariștilor moldoveni. „Sperăm că și organele de anchetă au primit răspunsurile solicitate. Vom lăsa justiția să-și spună verdictul, dar am prefera o poziție mai clară din partea altor ziariști moldoveni, care ar trebui să spună lucrurilor pe nume și să recunoască încălcarea gravă a principiului prezumpției nevinovăției, dar și a incompetenței profesionale cu care a fost tratat așa-numita investigație”, se mai menționează în replica fundației.
În același document este scris „fiind conștienți de faptul că munca noastră de ani de zile a fost, practic, zădărnicită, că reputația noastră profesională și personală a fost călcată în picioare de niște pretinși ziariști imuni la adevăr, care sub paravanul libertății de opinie și a promovării valorilor democratice se dau drept o Vacă Sacră, dar în realitate nu demonstrează echidistanță și imparțialitate și atentează la demnitatea umană, care ne-au linșat public și ne-au condamnat din start cu verdictul „grup criminal organizat”, asumându-și rolul de justițiar și compomițându-ne ca fundație de caritate și ca personalități:
– Solicităm echipei ”RISE Moldova” să expună pe platforma lor, la dispoziția opiniei publice și a donatorilor interesați și spre informarea organelor abilitate, interviul integral cu doamna Svetlana Sainsus. Nu părți din el, la discreția ziaristei, ci materialul brut, neredactat.
– Solicităm echipei ”RISE Moldova” să expună pe platforma lor imaginile video integrale brute, făcute cu camera ascunsă în biroul ”RISE Moldova”, în momentul în care fondatorul www.caritate.md domnul Alexandru Rusnac se afla la sediul ziariștilor.
– Solicităm respectuos echipei ”RISE Moldova” să prezinte integral materialele care au stat la baza ”investigației” ”Caritate” în adresa Consiliului de Presă al Republicii Moldova și organelor de anchetă.
– Reieșind din sensibilitatea subiectului, rugăm respectuos Consiliul de Presă al Republicii Moldova să efectueze propria investigație, având la bază materialele de care dispune ”RISE MOLDOVA”, sau să delegheze această posibilitate unor ziariști integri.
– Reieșind din sensibilitatea subiectului, solicităm respectuos reprezentanților mass-media până la finalizarea anchetei să nu facă uz de solidaritate profesională și să prezinte subiectul echidistant și obiectiv. Nimeni nu poate fi mai presus de lege, așa cum le place ziariștilor să declare despre guvernanți, nici chiar ziariștii de investigație, iar neprofesionalismul în mediul jurnalistic este la fel de periculos ca bisturiul din mâna unui chirurg fără studiile necesare.
– Solicităm echipei ”RISE Moldova” desfășurarea unei conferințe de presă comune, în care toate părțile să poată adresa întrebări și obține răspunsuri, de a cere probe și prezenta contraargumente. Rugăm ziariștii de la ”RISE Moldova” să asigure și prezența doamnelor Cebotari și Maleandra.
– Solicităm implicarea Ministerului Sănătății si suntem gata să achităm integral investigațiile medicale ale copiilor ambelor familii, la cazurile cărora se face referință în ”investigația” ”RISE Moldova”, dacă aceste investigații sunt necesare pentru a stabili adevărul.
– Solicităm organele abilitate din Republica Moldova să efectueze un audit financiar și investigațiile necesare, pe toate dimensiunile – atât administrativă, cât și de drept – a activității Fundației ”Sfântul Gheorghe” și a portalului www.caritate.md, din prisma învinuirilor ce le sunt aduse. Ne asumăm responsabilitatea să ne prezentăm la prima chemare a organelor de anchetă, în speranța că aceasta va urma în timpul cel mai apropiat.
– Solicităm organele abilitate să investigheze sursa și legalitatea apariției la terțe persoane a materialelor dosarului intentat, inclusiv a interceptărilor audio, în circumstanțele în care nouă aceste materiale nu ne-au fost aduse la cunoștință.
– Solicităm organelor abilitate să investigheze probabilitatea că unul dintre reporterii ”RISE” să-și fi însușit la întâlnirile cu sursele de informare calitatea de colaborator al organelor de forță ale statului.
– Solicităm organelor abilitate să se autosesizeze în baza comunicatului respectiv și să elucideze sub aspect legal probabilitatea ca persoanele intervievate de către ”RISE Moldova” să fi depus declarații false, precum și probabilitatea ca ziariștii ”RISE Moldova” să fi denaturat premeditat sensul probelor acumulate, ignorând codul deontologic și acoperindu-se cu dreptul la libertatea presei.
Reprezentanții caritate.md au mai menționat că decizia privind acțiunile fundației la acuzațiile „RISE Moldova” va fi luată în viitorul apropiat, aspect care va fi adus la cunoștința publicului. „Ne vom continua activitatea de colectare a fondurilor pentru părinții ce și-au pus speranța în noi, pentru că viața unui copil este mai presus de ambițiile și supărările oricăruia dintre noi”, se
mai arată în comunicatul platformei.
TIMPUL.MD