Actualitate

Carne şi preparate din carne în valoare de peste 100 de milioane de euro au fost importate în România

În schimb, exporturile de carne şi preparate din carne au fost de aproape două ori mai mici decât importurile şi s-au cifrat la 63,3 milioane de euro, deşi au înregistrat o creştere cu 14,7% în primele două luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017.

Pe acest segment, România se află de ani buni pe deficit, care continuă şi în 2018, acesta totalizând 61,5 milioane de euro numai în primele două luni din 2018.

Anul trecut, România a înregistrat un deficit de 853,9 milioane euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu 53% faţă de anul 2016, când a raportat 557,4 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

"România a înregistrat o creştere cu 4,6% a exporturilor cu produse agroalimentare în anul 2017 faţă de 2016, atingând o valoare de 6,23 de miliarde euro, ponderea cea mai mare fiind deţinută de materiile prime. Importurile României au înregistrat o valoare de 7,1 miliarde de euro, o pondere semnificativă având-o produsele cu valoare adăugată", conform MADR.

Principalele produse exportate anul trecut au fost cerealele, în condiţiile în care numai încasările din grâu şi porumb au atins 1,73 miliarde de euro. Pe de altă parte, în topul produselor importate anul trecut s-a menţinut carnea de porc, cu o valoare de 475 de milioane de euro.

În primele două luni din 2018, exporturile FOB au însumat 10,88 miliarde euro şi au crescut cu 11,6% comparativ cu perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017, iar importurile CIF au însumat 12,539 miliarde euro, în creştere cu 13,9%.

Sursa: agerpes.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *