Autorul spune că acest eseu este o narațiune despre cum a vizionat, simțit și trăit filmele lui Andrei Tarkovski, în special în perioada comunistă, dar nu numai. „Este o poveste despre cum am reușit în acele vremuri să ajung la un acord între ființa mea și realitatea exterioară, la o modalitate de a simți că trăiesc autentic, de a-mi da un sens vieții, adică de a-mi afla fericirea”, adaugă Mihai Vacariu.
Totuși, cartea nu este doar despre Tarkovski sau artă, ci este ca un manifest pentru reîntoarcerea individului către artă, către muzică și literatură, un manifest pentru arta trăită „cu bucurie și împărtășirea acestei bucurii cu ceilalți”.
Lectură plăcută!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
