La drept vorbind, nici nu ştiu ce să zic, dar, judecând după calitatea scrisului din ultima vreme, pot spune că se scrie din ce în ce mai bine. Devenim din ce în ce mai vizibili şi interesanţi ca literatură. Ceea ce mă face să gândesc că se citeşte tot mai calitativ acea puţină literatură.
În cartea lui George Orwell „Cărţi sau ţigări" vedem că şi în Anglia se citea foarte puţin, dar despre literatura lor în niciun caz nu se poate spune că era consumată doar de dragul consumului. Pe ici, pe colo literatura consumată se transforma în altă literatură. Iar dacă ar fi să optez pentru ceva, aş alege lectura creatoare de literatură, şi nu pe cea creatoare de snobi televizaţi.
Argumentele de tipul nu sunt bani, statul e indiferent şi nu face nimic, că sărăcia influenţează vădit lectura, mi se par pe cât de haioase, pe atât de stupide. Statul de mult nu mai e o dădacă care să ne şteargă la fund. Iar moda de a învinui statul pentru tot felul de chestii o văd ca o neasumare a propriilor responsabilităţi. Omul care vrea să citească, va citi în continuare indiferent de obstacole şi nu e nevoie să fac o trimitere la „Fahrenheit 451” al lui Ray Bradbury, ca să se înţeleagă ceea ce vreau să zic.
Voi reformula problema astfel, dacă „rata cititului” este scăzută, după cum arată sondajele, înseamnă că sistemul învăţământului e pe o cale greşită. Vedem că manualele, aprobate de Ministerul Educaţiei pentru anii de studii din ultima vreme, sunt prost făcute şi distanţează literatura de tinerii cititori, pe care nu-i aşa de uşor să-i duci de nas cu o literatură care nu le mai spune nimic. În plus, mai sunt şi o groază de profesori necalificaţi, care nu cunosc materia predată ei înşişi, şi care se limitează la cunoştinţele aprobate de programul şcolar, ceea ce, să recunoaştem, este puţin. Literatura nu mai poate fi predată cronologic, e o practică mai nouă în Occident, unde învăţământul se adaptează profilului psihologic al unei generaţii şi nu unei cronologii imparţiale, care de multe ori nu face altceva decât să ofere un tablou neinteresant şi uniform al literaturii. Vă daţi seama ce înseamnă un semestru de cronicari şi tot felul de texte de o calitate îndoielnică, care nu mai au nicio tangenţă cu gusturile actuale ale elevilor.
Cred doar într-o disciplină literară, care ne-ar integra în circuitul universal şi asta e tocmai ceea ce face Manualul alternativ de Limbă şi Literatură de clasa a IX-a, apărut la „Cartier”, în care, pe lângă faptul că în sfârşit încep să apară autori români contemporani, precum Mircea Cărtărescu, Eugen Cioclea etc., apar şi autori ai literaturii universale contemporane, care sunt mai pe înţelesul elevilor. Bineînţeles că alegerea Ministerului Educaţiei a fost în favoarea unui alt manual, care n-o să facă altceva decât să mai adauge vreo câteva procente la necititorii din R. Moldova.
Dacă toţi se aşteaptă la nişte rezultate fabuloase în ceea ce priveşte lectura, atunci degeaba se aşteaptă, cum n-au fost, aşa şi n-or să fie. Tuturor ne place să strigăm în gura mare: „De bine, de rău, pe vremuri se citea mai mult”. Nu reuşim să ieşim din adolescenţă ca stat, că şi devenim nostalgici după cârnaţi şi cărţi pi dijeaba. Nostalgia asta ne-a costat scump pe 7 aprilie, iar mitul statului grijuliu e o minciună. Sunt sceptic faţă de orice aducere la zi a miturilor, pentru că numai în capcana pentru şoareci se găseşte caşcavalul gratuit. În puţine locuri poate fi întâlnită aşa o mare nedorinţă de asumare a prezentului cu toate ale lui ca în Moldova.
Nu ştiu cum s-a făcut că vremurile în care se citea „pe rupte”, au dat mai cu seamă scriitori minori. A venit timpul să ne asumăm curajul şi să schimbăm sistemul de valori care se perpetuează, de la o carte la alta, timp de două decenii. Iar literatura să devină, în sfârşit, un obiect de studiu care să răspundă micilor şi tinerilor la preocupările pe care le au. Pentru a ilustra mai clar ideea, voi cita din acelaşi Orwell: „Dar ca să fii corupt de totalitarism, nu trebuie să trăieşti într-o societate totalitară. Simpla prevalenţă a anumitor idei poate să răspândească un fel de otravă, din cauza căreia subiectele încep să devină, unul după altul, imposibil de folosit în scopuri literare. Oriunde există o doctrină impusă – sau chiar două doctrine, cum se întâmplă adesea -, scrierile bune dispar”.
Aşadar, pe lângă cele expuse mai sus, faptul că scrierile bune se înmulţesc, transformă ipoteza de la Publika TV – imposibil de argumentat. Şi e trist că aproape nu mai există televiziune care să vorbească despre cărţi şi care să le aducă la zi, măcar atât cât să se spele pe mâini, pentru că nici pe cei care aduc în discuţie teme din astea nu îi mai interesează literatura. Or, cultura şi învăţământul sunt o subvenţie continuă, pe care dacă nu şi-o asumă societatea la timpul cuvenit, poate readuce lejer la zi o dictatură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
