Femeia

Cărţile pe masă

Dar ce faci, când afli că este posibil ca persoana iubită să se mute în afara ţării? O poţi ţine captivă, printr-un şantaj emoţional, poţi încerca să o manipulezi, dar în acest fel va avea în suflet regretul, la un moment dat, că nu a făcut pasul acesta când s-a ivit ocazia, sau să calci peste ceea ce simţi pentru ea şi să o încurajezi, păstrând o poziţie neafectată şi zâmbind înţelegător că alegerea aceasta îi va aduce doar lucruri bune, chiar dacă în interior se prăbuşesc toate clădirile din oraşul sufletului tău.

Mai există o variantă, la care puţini se gândesc – cea neutră. Dar cum poţi sta impasibil, în timp ce tot ce aţi construit în jurul vostru se destramă în urma unei singure decizii? Probabil e cel mai dificil, dar, consider, drept. Persoana iubită nu trebuie încurajată să facă pasul cu pricina şi nici nu trebuie ţinută captivă de un om devastat de vestea cu pricina, ci îndemnată să facă aşa cum simte. Nu ai încotro decât să îi înţelegi motivele şi să îi laşi spaţiul necesar să ia o decizie. Până la urmă, este viaţa ei şi trebuie să aleagă în cunoştinţă de cauză. Tu, în momentul acela, devii un simplu spectator care va fi de acord cu ea, indiferent ce va alege. Cu ocazia aceasta vei putea afla ce preferă: mutarea ori pe tine.

Din păcate, orice astfel de alegere va duce, în cele din urmă, la o despărţire asumată de ambii parteneri, căci ar însemna să fii lipsit de maturitate, încercând să tragi după tine o relaţie ce nu mai funcţionează. De aceea, lucrurile ar trebui să fie clare, discutate matur şi cu cărţile pe masă: relocarea va duce, inevitabil, la o despărţire, imediat ce persoana în cauză va părăsi ţara, dacă o va face pe o perioadă nedeterminată.
Mi-a plăcut întotdeauna să port discuţii reci, clare, pe detalii incomode cu femeia căreia i-am încredinţat inima, să ştiu că putem ieşi din registrul emoţional, afectiv pentru a intra într-unul oarecum „profesional”, pentru a reuşi, astfel, să punem pe tapet probleme ce ne-ar putea afecta profund negativ şi, în acest fel, să le şi rezolvăm. E o calitate pe care o caut la o femeie. Fără aceasta, nu ar exista comunicare…

Timpul Suplimentul Femeia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *