Casa Albă confirmă! Rusia încearcă să destabilizeze situația în R. Moldova prin intermediul protestelor antiguvernamentale
Rusia încearcă să răstoarne actuala guvernare de la Chișinău, avertizează Casa Albă. Serviciile de informaţii de la Moscova organizează prin intermediari proteste la Chişinău, în speranţa că executivul va demisiona la presiunea străzii, spun americanii, scrie Ziarul Național.
Administraţia Statelor Unite a acuzat Rusia că încearcă destabilizarea Republicii Moldova, anunţând că va oferi susţinere republicii noastre prin transmiterea de informaţii şi prin asistenţă, conform sursei citate.
Administraţia de la Washington a comunicat că împărtăşeşte percepţia preşedintelui Maia Sandu că nu există nicio ameninţare militară iminentă din partea Rusiei, dar este de acord şi cu preocupările că Moscova încearcă să destabilizeze Republica Moldova şi să instaleze o administraţie prorusă, a mai adăugat John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.
”În contextul în care R. Moldova continuă să se integreze în Europa, credem că Rusia continuă modalităţi de slăbire a administraţiei moldovene, probabil cu obiectivul eventual de a vedea instalarea unei administraţii mai prietenoase cu Rusia”, a afirmat Kirby.
”Mai specific, actori ruşi, unii având legături cu serviciile de informaţii ruse, încearcă să organizeze proteste în R. Moldova şi să le utilizeze ca bază pentru a alimenta şi a genera o insurecţie împotriva administraţiei moldovene” a declarat John Kirby.
Statele Unite vor lua o serie de măsuri ca reacţie la tentativele ruse de a destabiliza R. Moldova, inclusiv prin completarea informaţiilor deţinute de instituţiile guvernamentale moldovene şi prin colaborarea cu liderii Congresului SUA pentru a furniza Chişinăului asistenţă suplimentară de 300 de milioane de dolari pentru energie şi pentru necesităţi urgente, în contextul războiului din Ucraina.
John Kirby a amintit că oficiali ruşi pretind în mod fals că Ucraina încearcă să îi atace pe separatiştii din regiunea separatistă moldoveană Transnistria.
”Vreau să fie foarte clar, aceste acuzaţii sunt nefondate, sunt false şi pot crea panică nefondată”, a insistat Kirby, precizând că SUA vor continua să expună activităţile ruse şi chiar să aplice sancţiuni. “Am transmis R. Moldova informaţii şi detalii suplimentare, astfel încât autorităţile de acolo să poată investiga şi să poată contracara planurile ruse”, a mai adăugat John Kirby.