Casa Albă denunţă violenţa gratuită a seriei de atentate comise în Nigeria în ziua de Crăciun
"Suntem în contact cu oficialii nigerieni pe tema a ceea ce pare, pentru moment, a fi nişte acte teroriste", afirmă preşedinţia americană într-un comunicat. Administraţia Obama promite ajutorul său în vederea efectuării anchetei judiciare.
Seria de atentate a vizat mai ales biserici, în special în cursul sărbătorii creştine a Naşterii lui Isus. Aceste atentate au fost revendicate de secta islamistă Boko Haram.
Atacul cel mai sângeros, în care au fost ucise 35 de persoane potrivit unui ultim bilanţ, s-a produs în exteriorul unei biserici catolice din Madalla, la periferia capitalei federale nigeriene, Abuja.
Unii observatori şi-au exprimat temerea că Boko Haram a dezvoltat legături cu filiala Al-Qaida din Magreb.
Alături de Africa de Sud, "Nigeria este unul dintre cele două cele mai importante state de pe continentul" african, în opinia Americii, sublinia în primăvara lui 2010 Johnnie Carson, adjunctul secretarului de Stat pentru Africa.
Ţara cea mai des populată din Africa furnizează opt la sută din importurile americane de hidrocarburi, ceea ce face din Nigeria cel de al treilea furnizor al Statelor Unite în acest domeniu.
Dar din această ţară este originar şi Umar Farouk Abdulmutallab, acuzat de justiţia americană că a disimulat o substanţă explozivă în lenjeria intimă, într-un atentat eşuat la bordul unui avion american care asigura o cursă Amsterdam-Detroit în ziua de Crăciun din 2009.
Mediafax
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!