„Casa Catharinei” va lansa acţiunea „Un leu pentru căţelul tău”

Catharina a fost o căţeluşă de patru luni pe care Valentina Dudnic, medic de profesie, a găsit-o pe strada I. Pelivan într-o zi friguroasă de noiembrie în 2006. Ningea şi animalul era acoperit cu o pojghiţă de zăpadă. Valentina a luat-o acasă şi a îngrijit-o ca apoi să o adăpostească în curtea unui centru germano-moldovenesc din satul Băcioi care îşi propunea să se ocupe de animalele abandonate. Fiindcă era primul maidanez care i-a păşit pragul, centrul a fost numit „Casa Catharinei”. Scopul nobil al voluntarilor care lucrează aici este să schimbe atitudinea oamenilor faţă de animalele abandonate şi să găsească un stăpân grijuliu pentru fiecare maidanez sau pisică aflată în grija centrului.
Ieri, în preajma Primăriei Chişinău, voluntarii de la „Casa Catharinei” au instalat o masă cu broşuri informative şi au adus câţiva motănaşi pentru a face un gest frumos: a-i dărui. Aceasta este una din acţiunile pe care centrul intenţionează să le organizeze în timpul apropiat. Însă principalul scop al voluntarilor de la „Casa Catharinei” este să schimbe comportamentul municipalităţii faţă de maidanezi. „Autorităţile locale trebuie să colecteze animalele la un azil, să le sterilizeze şi, dacă e cazul, să le eutanasieze în modul cel mai uman. De asemenea, e nevoie de o publicitate socială pentru a sensibiliza publicul şi a încuraja adopţia. Nu trebuie să admitem omorul animalelor vagaboande”, explică coordonatoarea centrului, Valentina Dudnic. Ea nu crede că e ceva normal ca Regia „Autosalubritate”, ce se ocupă de colectarea gunoiului în oraş, să fie responsabilă şi de problema maidanezilor.
„Casa Catharinei” va lansa la sfârşitul lunii august un spot video prin care va promova adopţia animalelor fără adăpost. De asemenea, centrul vrea să încheie un parteneriat public cu Primăria Chişinău pentru a construi un azil modern pentru animalele abandonate. Autorităţile locale au repartizat deja un teren pe şos. Balcani nr. 9, însă, după cum a afirmat viceprimarul Vlad Coteţ, proiectul va fi realizat când noul Consiliu municipal îşi va începe activitatea. Până atunci, însă, „Casa Catharinei” va organiza acţiunea „Un leu pentru căţelul tău” în vederea colectării resurselor necesare pentru construcţia azilului.