Politică

„Casa Rusă” din Chișinău, activă sub o altă denumire? Reacția Guvernului

Deși Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău, cunoscut drept „Casa Rusă”, și-a încetat oficial activitatea în luna iulie, în aceeași clădire funcționează acum o structură prezentată drept „Reședința atașatului cultural al Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova”.

Aceasta continuă să promoveze evenimente culturale și educaționale, iar Guvernul de la Chișinău consideră că situația ar putea reprezenta o nouă provocare din partea Rusiei.

„Casa Rusă” a fost închisă oficial la 4 iulie 2026. În aceeași zi, pagina sa de Facebook a fost redenumită „Departamentul de Cultură al Ambasadei Rusiei în Moldova”.

Totodată, în imobilul de pe strada Mihai Eminescu 2 din Capitală, unde își avea sediul fostul centru cultural, a apărut o structură cu o nouă denumire – „Reședința atașatului cultural al Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova”.

Solicitat să comenteze situația, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a precizat că o asemenea instituție nu este prevăzută nici de normele internaționale, nici de înțelegerile bilaterale dintre Chișinău și Moscova.

„Nu există «Reședințe ale atașaților culturali», nici în dreptul internațional, nici în acordurile cu Federația Rusă”, a declarat Ciorici.

Reprezentantul Executivului nu exclude posibilitatea ca această inițiativă să constituie o nouă provocare organizată de partea rusă.

Între timp, activitatea publică a noii structuri continuă. Pe pagina sa de Facebook sunt promovate manifestări organizate la Chișinău și Tiraspol, dedicate culturii și istoriei ruse, precum și diverse competiții educaționale.

Printre acestea se regăsesc concursul internațional „Rusia – țara valorilor tradiționale”, olimpiada de istorie „De la istoria regiunii noastre – la istoria țării și a lumii”, dar și competiția „Drumul spre victorie: 85 de ani de la Bătălia pentru Moscova”.

Unele dintre aceste concursuri oferă participanților posibilitatea de a obține studii gratuite în Federația Rusă, de a participa la forumuri și evenimente culturale organizate la Moscova sau de a merge în tabere pe teritoriul rus.

Amintim că procedura de denunțare a acordului privind funcționarea centrelor culturale ruso-moldovenești a fost inițiată în februarie 2025, la solicitarea MAE. Decizia a venit după ce drone rusești au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova.

Ulterior, în noiembrie 2025, Parlamentul a votat denunțarea acordului în ambele lecturi. Proiectul a acumulat 60 de voturi în prima lectură și 57 în cea de-a doua.

Ministerul Culturii a justificat necesitatea acestei măsuri prin riscurile de dezinformare și posibilitatea utilizării acordului pentru promovarea unor mesaje care ar putea afecta securitatea informațională a țării.

Un alt argument invocat de autorități a fost lipsa reciprocității, întrucât Republica Moldova nu dispune de un centru cultural similar pe teritoriul Federației Ruse.

Deocamdată, nu este clar care este statutul juridic al noii structuri și în baza căror prevederi aceasta își desfășoară activitatea în sediul fostei „Case Ruse”.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *