Sănătate

Cât de important este laptele în alimentaţia noastră

Din contră, se pare că pentru unele persoane ea va asigura o sursă în plus de calorii şi zahăr.

„Această recomandare de a consuma trei căni de lapte pe zi este, poate, cel mai dominant sfat cu privire la dietă pe care l-a primit publicul american în ultima jumătate de secol. Ca urmare a acestui fapt, americanii consumă miliarde de tone de lapte pe an, presupunând că fără acest aliment oasele le vor ceda”, a declarat David Ludwig, director al unei fundaţii pentru prevenirea obezităţii din cadrul Spitalului de Pediatrie din Boston.

Pentru a evita să se îngraşe, americanii sunt sfătuiţi să consume lapte cu un nivel scăzut de grăsimi. Însă, atunci când grăsimile din lapte sau iaurt sunt reduse, ele sunt, în general, înlocuite cu îndulcitori care dau un gust mai bun alimentelor, dar care în acelaşi timp cresc aportul de calorii.

„Cea mai rea situaţie este legată de laptele cu cacao care are o cantitate de grăsime scăzută: când scoţi grăsimile, el este mai puţin gustos. Prin urmare, pentru a determina copiii să bea 3 căni pe zi, creezi o băutură îndulcită cu zahăr”, a mai declarat Ludwig.
O cană de lapte cu cacao care are un nivel scăzut de grăsimi are 158 de calorii, dintre care 68 provin din grăsimi solide şi zaharuri. Prin comparaţie, o cană de lapte neîndulcit, dar cu nivel scăzut de grăsime (2%), are 122 de calorii, cu 37 de calorii care provin din grăsimi solide.
Oamenii care au o dietă adecvată (adică acei care au un aport corect de proteine, vitamina D, calciu din legume, nuci şi seminţe) nu beneficiază decât foarte puţin sau chiar deloc de pe urma acestor trei porţii de lactate recomandate, spune Ludwig. Totuşi, Ludwig admite că pentru cei care nu au o dietă adecvată (mai ales copiii), laptele continuă să fie un aliment important.

Problema este că mulţi dintre noi nu reuşim să ne estimăm corect calitatea dietei. Pentru ca majoritatea oamenilor să poată să sară peste porţia zilnică de lapte recomandată, ei ar trebui să îşi ia substanţele nutritive din alte surse, iar asta ar necesita o schimbare destul de serioasă a dietei. În SUA, aportul de calciu recomandat pentru un adult (cu vârsta cuprinsă între 19 şi 50 de ani) este de 1.000 miligrame pe zi, pe când la cei cu vârsta peste 50 de ani vorbim de un aport zilnic de 1.200 de miligrame.

Ca urmare a acestui lucru, nutriţionista Madelyn Fernstrom susţine că, indiferent ce produse lactate am alege, important este ca ele să aibă un nivel scăzut de grăsimi şi să nu conţină zahăr. „Dacă scădem grăsimile din lapte şi iaurt, dar adăugăm zahăr, nu primim beneficii pentru sănătate”, a explicat ea.

Descopera.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *