Actualitate

Cât de periculoase sunt aromele din țigările electronice? Iată ce efecte nocive au la nivelul vaselor sangvine

Aromele din țigările electronice sunt foarte periculoase pentru organismul nostru. 5 substanțe au fost testate în laborator de o echipă de cercetători din Statele Unite ale Americii, descoperindu-se faptul că acestea afectează vasele de sânge, ceea ce poate conduce la apariția unor boli cardiovasculare, informează Upi.com.

Aromele au produs leziuni la nivelul celulelor endoteliale care se găsesc în interiorul vaselor de sânge şi al inimii, a explicat profesor-asistent la Facultatea de Medicină a Universităţii din Boston, Jessica Fetterman, unul dintre autorii studiului.

Mentol (mentă), acetil-piridină (fum), vanilină (vanilie), aldehidă cinamică (scorţişoară) şi eugenol (trifoi) sunt aromele testate care au blocat capacitatea celulelor de producere a unui gaz numit oxid nitric, a explicat Fetterman.

“Aceste celule produc acest gaz atunci când sunt bine şi sănătoase. Acesta reprezintă un factor de protecţie cu o multitudine de funcţii pozitive, precum prevenirea formării cheagurilor de sânge şi inhibarea inflamaţiilor. Am descoperit că celulele pe care le-am tratat cu aceşti aditivi aromatici nu au mai produs acest gaz ” a mai adăugat ea.

Fetterman a menţionat că următorul pas va fi examinarea directă a fumătorilor de ţigări electronice pentru a afla „cât din aceşti aditivi aromatici ajung în sânge după ce o persoană utilizează o ţigară electronică“.

Cu toate acestea, președintele asociației americane de vaping, Gregory Conley, a declarat că acest studiu nu schimbă cu nimic concluzia la care au ajuns Colegiul Medicilor și Institutul de Cercetare a Cancerului referitor la acest subiect: “posibilele riscuri ale vapingului nu le-ar depăşi nici măcar cu 5% pe cele ale fumatului”.

Sursa: unica.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *