CATASTROFAL / A murit a NOUA VICTIMĂ din sistemul medicul
„Zbor lin în ceruri, draga noastră colegă. Ai fost și vei rămâne un exemplu de virtute și de onestitate, un model de conduită pentru multe generații de asistenți medicali, de acum înainte. La data 06.05.2020 a trecut în neființă asistenta medicală, Poștaru Snejana care a activat în secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Raional Cahul. Din nefericire, a pierdut lupta cu Coronavirusul. Cu durere în suflet transmitem profunde condoleanțe familiei. Fie ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace”, anunță Spitalul raional Cahul.
Amintim că astăzi a mai fost anunțat decesul unei felcere de 62 de ani care activa la Substația de Asistență Medicală Urgentă Căușeni.
De asemenea, un doctor de 68 de ani din stânga Nistrului a pierdut lupta cu boala. Medicul lucra la Spitalul Republican din Tiraspol.
Numărul deceselor în rândul lucrătorilor medicali se ridică la 9.
Știrea inițială
Potrivit instituției, este vorba de decesul unui bărbat de 64 ani, din municipiul Chişinău, internat la Spitalul „Sfânta Treime”, pe data de 23.aprilie curent. Acesta mai suferea de insuficienţă геsрirаtоriе acută, сагdiораtiе dismetabolică, ischemică, pulmonară.
Un alt deces a fost înregistrat la o femeie în vârstă de 77 ani, din Chişinău, internată la fel la Spitalul „Sfînta Treime”, doar că pe data de 27 aprilie curent. Aceasta suferea și de diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială gr. II și boală cerebrovasculară acută.
La fel a pierdut lupta cu moartea o altă femeie de 58 ani din Capitală, transferată de la Spitalul „Sfânta Treime” la Institutul de Medicină Urgentă pe data de 29 aprilie curent. Victima avea obezitate de gradul II, insuficiență respiratorie gradul III și cardiopatie ischemică.
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale anunţă și despre pierderea unui nou coleg din sistemul medical. Este vorba despre Godoroja Vera de 62 ani, felcer în cadrul Substaţiei AMU Căuşeni, cu un stagiu de 42 ani în domeniul medicinei de urgenţă, care de-a lungul timpului s-a remarcat prin profesionalism, dedicaţie şi grijă faţă de pacienţi. Aceasta a fost internată iniţial la Toma Ciorba şi transferată pe data de 16 aprilie la Institutul de Medicină Urgentă.
Precizăm că, până la această oră, în Republica Moldova au decadat 140 de persoane din cauza coronavirusului. De asemenea, până astăzi au fost confirmate 4 363 de cazuri de infecție COVID-19, dintre care 541 în Transnistria. În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19, au fost internați 60 pacienți cu suspecție la COVID-19.
Starea de sănătate a persoanelor infectate: 227 – stare gravă (26 pacienți aflați la respirație asistată), 439 – stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.
Până la ziua de azi, au fost confirmate 1 074 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-260, asistenţi medicali-390, felceri-61, paramedici-1, farmacişti-17, personal auxiliar-345 persoane.
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale anunţă cu regret despre pierderea unui nou coleg din sistemul medical (deces 140). Este vorba despre Godoroja Vera de 62 ani, felcer în cadrul Substaţiei AMU Căuşeni, cu un stagiu de 42 ani în domeniul medicinei de urgenţă, care de-a lungul timpului s-a remarcat prin profesionalism, dedicaţie şi grijă faţă de pacienţi. Aceasta a fost internată iniţial la IMSP SCBI Toma Ciorba şi transferată pe data de 16.04.2020, la IMSP Institutul de Medicină Urgentă. Suntem alături de familia îndurerată şi adresăm sincere condoleanţe.
Pe parcursul zilei de ieri au fost externate 114 persoane. În total 1 658 persoane au fost tratate şi externate din instituțiile medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!