UE / Nato

Catherine Ashton: Transmitem Rusiei cel mai puternic mesaj posibil, astfel încât ea să înțeleagă cât de serioasă este situația

"Încercăm să transmitem Rusiei cel mai puternic mesaj posibil” astfel încât ea „să înțeleagă cât de serioasă este situația” după „așa-zisul” referendum în Crimeea, a declarat șefa diplomației europene, Catherine Ashton, dar ea a reafirmat că europenii nu doresc o escaladare a tensiunilor cu Moscova.

La această întâlnire, miniștrii europeni vor trebui să se pună de acord asupra unor sancțiuni „țintite” împotriva unor responsabili ruși sau ucraineni proruși, care ar putea să nu mai primească vize pentru spațiul comunitar și să-și vadă averile înghețate. Dar se pare că această listă va fi una „restrânsă”, a indicat la sosirea la Bruxelles ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn.

„Trebuie să dăm dovadă de multă fermitate, dar în același timp să găsim căile de dialog și să nu ne îndreptăm către o escaladare”, a declarat la rândul său ministrul francez de externe, Laurent Fabius.

În același timp, șeful diplomației britanice, William Hague, a exclus orice implicare militară. „Nu avem în vedere opțiuni militare. Nu va fi un Război al Crimeii”, a punctat el.

sursa: jurnal.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *