Actualitate

Câțiva agricultori din Republica Moldova au primit sisteme moderne de irigare. Ajutorul vine din partea ONU

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie ajută zece agricultori din țară să implementeze noile tehnologii.

Unul dintre beneficiari este Mihail Sclifos din Slobozia Dușca, raionul Criuleni. Fermierul are o livadă de nuci de patru hectare şi spune că acest sistem îl va ajuta să obţină o roadă mai bogată.

"Orice cultură fără irigație este imposibil de căpătat roade bogate. Eu sânt foarte bucuros că am beneficiat de acest proiect", a declarat agricultorul Mihail Sclifos.

"Irigarea este ca un colac de salvare pentru orice cultură, inclusiv și pentru nuci. Am încercat să intervenim în aceste zone, deoarece este o necesitate mai mare", a spus Eugen Chiabur, responsabil de proiect.

Şi soţii Duda folosesc deja un astfel de sistem în sera cu plante decorative din curtea casei. Ei spun că, până acum, florile erau udate cu furtunul, iar foarte multă apă se pierdea.

"Numai deschizi robinetul, apa umple tăvăluțele. Acest sistem este foarte ușor și comod pentru mine", a spus Valentina Duda, fermier.

Costul unui astfel de sistem de irigare este de 12.000 de dolari, 10.000 fiind oferite de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie.

"Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie promovează proiecte demonstrative, care pot servi drept exemplu pentru alți fermieri", a spus reprezentantul FAO în Moldova, Raimond Jehle.

"Trebuie să-i învățăm și pe alții să realizeze ceea ce vedeți aici. Problema cu irigarea este o problemă mare în Republica Moldova", a spus ministrul Agriculturii, Liviu Volconovici.

În prezent, în ţară, doar patru procente dintre agricultori dispun de sisteme de irigare.

Sursa: noi.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *