Timpul Liber

Cauza se ascunde în modul în care stai

Se ridică pentru a-şi arăta înălţimea, îşi pun la înaintare pieptul şi-şi demonstrează coada în toată splendoarea, totul pentru a ocupa cât mai mult spaţiu posibil şi de a-şi etala prezenţa puternică. Animalele mai slabe se apleacă cât mai jos, ascunzându-se sub coada sau aripile lor.

Oamenii nu sunt diferiţi de regnul animalic. Cel mai puternic bărbat dintr-o încăpere este, de regulă, cel ale cărui mişcări sunt dintre cele mai expansive – picioarele îndepărtate, aplecat puţin înainte, iar gesturile sale sunt foarte largi. Persoana nervoasă, fără putere va avea o postură diferită. Din punct de vedere fizic, se va face pe cât de mică posibil: umerii lăsaţi, picioarele împreunate, mâinile în poală sau braţele încrucişate.

Studiile psihologice recente arată o relaţie nouă, mult mai surprinzătoare dintre putere şi postura corpului – că influenţa acestora este bidirecţională. Adică, adoptarea unor poziţii de putere te poate face să te simţi mai puternică.

Cercetătorii americani au rugat participanţi de ambele sexe să adopte două poziţii, fiecare timp de o minută. Posturile erau fie din categoria celor „puternice” (postura şefului, care îşi ridică picioarele pe masă, cu mâinile după cap; ridicat, stând cu picioarele îndepărtate şi aplecându-se puţin înainte, ţinându-şi mâna pe masă) sau poziţii ce transmit mai puţină putere (stând cu umerii lăsaţi în jos şi mâinile în poală; stând cu picioarele apropiate şi braţele încrucişate la piept).

Participanţii din primul grup nu au menţionat doar că s-au simţit mult mai „puternici”, „având control” asupra situaţiei, dar s-au arătat mai predispuşi să rişte când li s-a propus să facă pariuri. În cazul celor care au adoptat posturile de putere, s-au înregistrat o creştere a testosteronului şi o descreştere a cortizonului, un profil neuroendocrin descris prin dominanţă, competitivitate, adaptabilitate la situaţiile provocatoare, imunitate ridicată şi abilităţi de lider.

Pe de altă parte, în cazul persoanelor care au adoptat poziţiile „fără autoritate” testosteronul a scăzut în mod semnificativ, iar cortizonul a crescut – caracteristici tipice persoanelor nervoase, care se simt fără vlagă şi reticente faţă de riscuri şi provocări.

Aşadar, ţine de tine să te asiguri că creierul tău primeşte mesajul corect. Dacă îţi doreşti mai multă putere – nu doar o putere aparentă, dar sentimentul de putere –, atunci stai în picioare, drept, şi apleacă-te puţin înainte când vorbeşti cu cineva. Comportă-te ca o persoană dominantă, ce deţine controlul, şi doar în câteva minute corpul tău va resimţi şi tu vei ajunge să crezi în propria-ţi putere.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *