Internațional

CAZ UNIC: Primul atlet cu picioarele amputate va concura la Campionatele Mondiale de atletism

Este o performanţă uimitoare, în condiţiile în care Pistorius are ambele picioare amputate şi foloseşte picioare protetice pentru a fugi. Astfel, el va deveni primul atlet din lume cu picioarele amputate căruia i s-a permis să concureze la Campionatele Mondiale pentru persoanele fără dizabilităţi.şi care îşi va etala performanţele atletice.

Oscar Pistorius,  în vârstă de 24 de ani, s-a născut fără peronee, medicii fiind nevoiţi să îi amputeze ambele picioare când avea numai câteva luni. În prezent, sportivul poartă proteze din fibră de carbon. De altfel, Pistorius a avut multe dificultăţi în timp ce concura cu sportivi apţi din punct de vedere fizic. Picioarele sale protetice au fost declarate la un moment dat ca un dezavantaj major faţă de atleţii care folosesc picioarele cu care s-au născut.

Însă chiar dacă a reuşit o asemenea performanţă, Pistorius nu este un favorit la Campionatele Mondiale – timpul său de calificare fiind de 45.07 secunde şi care fost la limită pentru a putea câştiga un bilet la meciurile din Daegu, Coreea de Sud. 

Totuşi, atletul sud-african este încântat de ideea că va concura alături de cei mai buni atleţi apţi din punct de vedere fizic, în "cel mai mare şi cel mai prestigios eveniment".

A 13-a ediţie a Campionatului Mondial de Atletism se va desfăşura la Daegu în Coreea de Sud în perioada 27 august – 4 septembrie 2011.

Sursa: Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *