Cazul bebelușului care a fost amandonat în scara unui bloc de locuit din Bălți: Ar fi fost recunoscut de asistentul social
Bebelușul de doar opt luni, care a fost abandonat de propria mamă în scara unui bloc de locuit din Bălți, ar fi fost recunoscut de asistentul social.
Asistentul social ar fi spus oamenilor legii că mama e o tânără de 22 de ani, originară din Tiraspol. Mai mult, tatăl copilului nu ar fi trăit împreună cu familia. Actualmente, și el este căutat, transmite Știri.md.
IP Bălți a spus că până acum părinții nu au fost identificați. Dar, poliția va reveni pe parcurs cu detalii.
Menționăm că copilul încă se află la spital. La data internării, el a fost diagnosticat cu malnutriție, bronșită și era suspect la pneumonie.
Vă amintim că un bebeluș a fost abandonat în scara unui bloc de locuit din Bălți. Poliția a fost sesizată despre acest incident în data de 3 decembrie. Micuțul, care ar avea doar opt luni, a fost abandonat de propria mamă. Alături de el, oamenii legii au găsit și un bilețel în care femeia a scris că nu are cu ce-și întreține fiul. I-a lăsat doar câteva hăinuțe și lapte, după care a fugit într-o direcție necunoscută, notează Nordnews.
Pentru fapta sa, tânăra riscă amendă, muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la doi ani.