Cazurile Ilie Ilaşcu, Ivanţoc, Hădăreni şi Timoşenko, în analiza Consiliului Europei
Prin aceste cazuri care vor fi analizate se află şi ”Grupul Ilaşcu” şi Ivanţoc, care au fost încheiate în anii 2004 şi, respectiv, 2011. Totodată, în comunicat se menţionează că decizia CEDO vizează Rusia, iar în privinţa Republicii Moldova CEDO nu a depistat obligaţiuni neîndeplinite.
Grupul Ilaşcu, inclusiv Ivanţoc, a fost reţinut de autorităţile autoproclamatei RMN la începutul anilor ’90, fiind acuzat de activitate teroristă şi condamnat la ani grei de închisoare. În 2004 CEDO a acuzat Rusia şi Moldova în baza cazului "grupul Ilaşcu" şi le-a obligat să le membrilor acesteia compensaţii băneşti în sumă totală de peste 800 de mii de euro. În 2011 CEDO a examinat şi satisfăcut alt recurs împotriva Federaţiei Ruse, depus în 2005 de membrii "grupului Ilaşcu" Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa, şi a hotărît ca reclamanţilor să le fie achitat în calitate de prejudiciu moral şi material circa 170 de mii de euro pentru "condiţii inumane de întreţinere a deţinuţilor în închisorile Transnistriei" şi "neîndeplinirea deciziei anterioare a CEDO din 2004".
În ceea ce priveşte România, în vizor este cazul ”Grupului Moldovan”, finalizat în 2005. Incidentele de la Hădăreni sunt cunoscute în istoria recentă a României ca o revoltă spontană a etnicilor români şi maghiari împotriva comunităţii rome din satul Hădăreni, comuna Cheţani, judeţul Mureş, în toamna anului 1993, pornită de la uciderea unui român la cârciumă de către câţiva romi din localitate. În urma ciocnirilor etnice, trei romi au fost ucişi.
Ucraina este şi ea sub lupă, urmând să fie analizat cazul Iuliei Timoşenko.
Alte cazuri înaintate pentru examinare detaliată vizează, de asemenea, Albania, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Republica Macedonia, Grecia, Ungaria, Italia, Rusia, Serbia, Marea Britanie şi Turcia.
Sursa: RL.RO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!