CCM a restituit fără examinare iniţiativa comună a PLDM şi PSRM de revizuire a Constituţiei: ”În esenţă, în proiectul de lege se conţine un nonsens”
Curtea Constituţională informează opinia publică despre faptul că a restituit, fără a examina fondul, sesizarea comună a fracţiunilor Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Partidului Socialiştilor din Republica Moldova privind avizarea iniţiativei de revizuire a unor articole din Constituţia Republicii Moldova (Sesizarea nr. 42c/2015).
Sesizarea, prezentată în adresa Curții Constituționale în data de 3 noiembrie 2015, vizează modificarea articolelor 78, 85 şi 89 din Constituție şi se referă la alegerea şi demiterea Preşedintelui Republicii Moldova prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
În procesul verificării preliminare a sesizării, fără a prejudeca fondul cauzei, Curtea a constatat unele inadvertențe tehnice în textul proiectului de lege care fac imposibilă examinarea fondului cauzei în actuala redacţie deficitară.
În esenţă, în proiectul de lege se conţine un nonsens, deoarece prevede o contradicţie ininteligibilă privind modul de adoptare, prin consacrarea a două soluţii care se exclud reciproc: calea parlamentară şi cea referendară. Astfel, deşi în titlul proiectului de lege se menţionează „Parlamentul Republicii Moldova”, în calitate de autoritate prezumtivă a adoptării legii pentru modificarea Constituţiei, în Preambulul proiectului de lege se menţionează că aceasta este adoptată de către „popor”: „Noi, poporul Republicii Moldova, exercitându-ne în mod direct suveranitatea naţională […], adoptăm prezenta lege”.
În condiţiile date, Curtea este în imposibilitate să înţeleagă cum autorii intenţionează să opereze modificările în Constituţie.
De asemenea, o propoziţie din proiectul legii nu este terminată, astfel încât Curtea nu este în măsură să înţeleagă, nici măcar să deducă, care este intenţia autorilor. Astfel, la punctul 2 din proiectul legii, propoziţia nu este terminată. Prin urmare, nu este indicată soarta sintagmei „cu excepția cazului prevăzut la articolul 78 alineatul (5), și” din articolul 85 din Constituție, autorii proiectului omiţând să indice dacă aceasta se exclude sau se substituie cu un alt text.
Având în vedere faptul că, după avizarea de către Curtea Constituţională, nu se admit intervenții în textul proiectului legii de revizuire a Constituţiei, Curtea a solicitat înlăturarea deficienţelor semnalate.
Pentru motivele arătate, Curtea a restituit sesizarea. Acest fapt nu împiedică depunerea ulterioară a proiectului, după înlăturarea deficienţelor tehnice semnalate.
Proiectul revizuit urmează a fi semnat din nou de către subiecţii ce pot iniţia revizuirea Constituţiei, potrivit cerinţelor articolului 141 din Constituţie.
sursa: timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!