Ce a decis Comisia de la Veneția cu privire la controlul constituționalității Partidului Șor
Comisia de la Veneția consideră că autoritatea ce realizează jurisdicția constituțională în Republica Moldova este mai bine poziționată să evalueze dacă există o necesitatea de a declara un partid neconstituțional. Proiectul de memoriu amicus curiae referitor la solicitatea Curții Constituționale privind verificarea constituționalității Partidului ȘOR a fost emis în cadrul celei de-a 133-a sesiune plenară, transmite Radio Chișinău.
„Într-un memoriu amicus curiae, Comisia de la Veneția furnizează Curții Constituționale opinia privind întrebările ridicate în cerere pentru a facilita examinarea de către Curte a problemei solicitate. Cu toate acestea, Curtea Constituțională are ultimul cuvânt în ceea ce privește interpretarea Constituției și compatibilitatea legislației naționale și/sau a deciziilor și actelor instituțiilor statului cu aceasta”, se arată în avizul Comisiei de la Veneția.
Vă amintim că în luna noiembrie, Ministerul Justiției a depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită scoaterea partidului Șor în afara legii. Potrivit Ministerului, prin toate activitățile de până acum, formațiunea a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și amenință securitatea Republicii Moldova. Intenția a fost calificată de liderul partidului, Ilan Șor drept un abuz grav din partea actualei guvernări.