Ce-ai păţit? Nimic…
De obicei, nesimţirea arătării de lângă ea, de a nu o băga în seamă atât de mult pe cât şi-ar dori, reprezintă elementul declanşator al furiei feminine frumos împachetate în vârful de lance al designului dumnezeiesc. O frumuseţe care întotdeauna este pregătită să taie adânc „porcul” de lângă ea, pe cel care nu o înţelege şi căruia nu-i pasă îndeajuns de mult de existenţa sa.
De-a lungul vremurilor, m-am tot confruntat cu acest scurt schimb de replici. Că a venit după ce am petrecut prea mult timp la computer cu spatele la ea sau după ce am fost prea captivat de un documentar fabulos despre Univers pe Discovery, în timp ce ea gătea în bucătărie, finalitatea a fost aproape de fiecare dată aceeaşi: liniştea mormântală şi „mirosul” morţii din aerul unui viitor câmp de bătălie.
– Ce-ai păţit?, întreb eu cu speranţa că…
– Nimic…
– Este clar că ai ceva. Ce ai?
– Nimic, ţi-am zis, răspundea ea aproape întotdeauna privind în jos cu boticul activat într-un mod evident.
De ce nu spune direct ce o deranjează? Poate pentru că, în foarte multe cazuri, ea doreşte ca el, intuitiv, să o înţeleagă, uitând că el foloseşte mai mult emisfera stângă a creierului, nu pe cea dreaptă, răspunzătoare şi de emoţii şi INTUIŢIE?..
Sursa: Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!