Actualitate

Ce au salvat pescarii de pe un gheţar aflat la 7 km de ţărm / FOTO

„Am crezut că este un pui de focă”. Însă odată cu apropierea bărcii de blocul de gheaţă, pescarii au început să-şi dea seama despre ce era vorba. Nu era un pui de focă, de fapt, nu era niciun fel de animal acvatic. Era un mascul de vulpe arctică. Echipa de pescari a decis că va încerca să salveze vulpea, ştiind că ar fi murit în agonie dacă nimeni nu ar fi recuperat-o din mijlocul apelor.

Au tras vasul aproape de gheţar şi, deşi au avut puţin de furcă cu vietatea, au reuşit să o aducă la adăpost. „Am reuşit să îl aducem la bordul bărcii, deşi s-a zbătut din răsputeri,” a spus Harrigan, pescarul care a observat animalul. ”Ştiam că reprezentăm singura sa şansă de supravieţuire, pentru că direcţia vântului se schimbase şi gheţarul era împins mai departe în largul apei.”

Salvatorii au improvizat un culcuş pentru noul lor pasager, pentru ca oaspetele obosit să poată să se odihnească confortabil. I-au oferit mâncare şi apă, pentru a-şi recăpăta forţele. Mai apoi, au început călătoria spre mal.

Când au ajuns pe uscat, vulpea a mai luat câteva îmbucături şi echipa a eliberat-o. „L-am lăsat la o veche cuşcă pentru câini, ” a spus pescarul. „S-a scuturat şi a tulit-o.”

„Ne bucurăm că am salvat un animal,” a mai spus Harrigan, subliniind că vulpoiul o duce bine şi li se mai arată din când în când, reamintindu-le salvatorilor de soarta pe care au schimbat-o şi binele pe care l-au făcut.

Sursa: adevarul.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *