Ce fel de lactate preferă moldovenii
Aceste date au fost depistate în urma unui studiu realizat de Magenta Consulting, pentru a afla cât de mulți moldoveni consumă produse obținute din lapte și cât de des.
Simpatia moldovenilor în „topul lactatelor” o câștigă laptele, brânza, smântâna și chefirul. Totuși, câte o treime de „voturi” din partea celor ce consumă lapte și produse obținute din lapte revin cașcavalului, untului și iaurtului.
Potrivit Magenta COnsulting, la nivel mondial, cel mai mult lapte se bea în Irlanda și în Finlanda, 137,9 și respectiv 127,3 litri pe cap de locuitor într-un an. Cel mai mult cașcaval se mănâncă în Franța și în Islanda, 25,9 și respectiv 25,2 de kilograme pe an pe cap de locuitor; iar cel mai mult unt se întinde pe pâine în Franța și în Germania, 7,9 și respectiv 6,2 de kilograme de unt pe cap de locuitor pe an. Așadar, nu suntem unicii iubitori de produse lactate, avem cu cine să ne împărțim, mai ales că majoritatea sunt aici, aproape, pe același continent.
Sondajul a fost realizat de Magenta Consulting pe un eșantion de 641 de persoane. Datele din această cercetare sunt reprezentative la nivel național și au o marjă de eroare de ±3,9% la un interval de încredere de 95%. Datele au fost colectate în perioada 02-10 martie 2015.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!